Trei bărbați, cu vârste de 22 și respectiv 31 de ani, din raionul Ialoveni, au fost reținuți și plasați în arest pentru 30 de zile, fiind acuzați de furt în proporții deosebit de mari. Infracțiunea a avut loc în luna noiembrie 2024.
Potrivit anchetei, aceștia au pătruns într-un schimb valutar din orașul Durlești, pe timp de noapte, prin deteriorarea ușii de la intrare, de unde au sustras din safeul metalic mijloace bănești în diferită valută, după care au plecat într-o direcție necunoscută.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 1 milion de lei.
Investigațiile desfășurate de polițiști și procurori au dus la identificarea și reținerea suspecților, iar în urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicați bani ai căror proveniență urmează a fi stabilită.
În prezent, pe caz a fost pornită o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari, iar conform legislației, persoanele vinovate riscă între 5 și 10 ani de închisoare.
Acțiunile de urmărire penală și investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.