TV Network
Canalele TVR
Politic

România are guvern, după cinci luni și jumătate de criză politică

post-img
Luca Niculescu

Luca Niculescu și cabinetul său au primit votul de învestire în plenul Parlamentului României, după dezbateri într-o ședință comună. Executivul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, transmite TVR Info.

Miniștrii din cabinetul Niculescu vor depune jurământul la Cotroceni la ora 19.00. Premierul Luca Niculescu a mulțumit tuturor parlamentarilor care l-au votat și a anunțat că prima ședință de guvern va fi deja în această seară.

Luni și marți, miniștrii propuși pentru guvernul Luca Niculescu au fost audiați în Comisii și au primit toți avize favorabile.

Membrii Guvernului propus sunt:

– prim-ministru – Luca Niculescu (independent)

– viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne – Marian Neacșu (PSD)

– ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Ștefan Ovidiu Popa (PSD)

– ministrul Finanțelor – Alexandru Nazare (independent)

– ministrul Afacerilor Externe – Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent)

– ministrul Justiției – Radu Marinescu (PSD)

– ministrul Apărării Naționale – Ștefan Radu Oprea (PSD)

– ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel Cătălin Zamfir (PSD)

– ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială – Costinel Bogdan Dumitru (independent)

– ministrul Energiei – Dumitru Chisăliță (independent)

– ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Florin Ionuț Barbu (PSD)

– ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Natalia Elena Intotero (PSD)

– ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Marcel Alexandru Stoica (PSD)

– ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Alexandru Mihai Ghigiu (PSD)

– ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – Petre Florin Manole (PSD)

– ministrul Sănătății – Alexandru Florin Rogobete (PSD)

– ministrul Educației și Cercetării – Valentin Sorin Costreie (independent)

– ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar – Sorin Gabriel Ionescu (PSD)

– ministrul Culturii – Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent)

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe 5 octombrie pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare.

Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură pe data de 5 mai.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter