Cinci cetățeni ai Bangladeshului au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal râul Prut, pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Aceștia aveau asupra lor o barcă gonflabilă, pregătită pentru traversare.
Potrivit Poliției de Frontieră, cei cinci au fost depistați în zona de frontieră dintre localitatea Voinescu, din Republica Moldova, și Stălinești, din România. În timpul intervenției, unul dintre ei a încercat să fugă, însă a fost prins la scurt timp de oamenii legii.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cetățenii străini au intrat legal în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău, declarând că vin pentru a munci. Anchetatorii susțin însă că aceștia intenționau să ajungă clandestin într-un stat al Uniunii Europene.
Fiecare dintre cei cinci ar fi plătit câte 10.000 de euro membrilor unei grupări specializate în organizarea migrației ilegale, pentru a ajunge în Republica Moldova. Pentru a fi transportați la destinația finală, aceștia urmau să achite suplimentar câte 4.000 de euro de persoană.
Cei cinci cetățeni străini au fost luați în custodia autorităților, iar Inspectoratul General pentru Migrație gestionează procedurile de returnare a acestora.
Între timp, a fost pornită o cauză penală pe numele presupusilor organizatori ai rețelei, pentru organizarea migrației ilegale de către un grup criminal organizat. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între cinci și 12 ani de închisoare și amenzi de până la 8.000 de unități convenționale.