Șoferul de 19 ani care a provocat un grav accident rutier pe 15 decembrie 2024, în apropierea localității Rămăzan, raionul Râșcani, soldat cu moartea a trei persoane, a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani, pe data de 10 aprilie 2025.
Instanța l-a găsit vinovat pe Petru Albot pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 264 alin. (6) din Codul penal, cu aplicarea articolului 80/1, stabilindu-i pedeapsa cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.
Termenul executării pedepsei va fi calculat începând cu data pronunțării sentinței, iar perioada de arest preventiv, din 15 decembrie 2024 până în 10 aprilie 2025, va fi inclusă în termenul total.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, Petru Albot rămâne în arest preventiv.
Totodată instanța a admis integral acțiunea civilă înaintată de reprezentantul legal al părții vătămate minore, dispunând încasarea sumei de 2 milioane de lei din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu moral.
Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă a succesoarei uneia dintre victime, urmând a se încasa de la tânăr 250 de mii de lei drept prejudiciu moral și 15 mii de lei pentru cheltuieli de judecată.
În timpul ședinței de judecată, Petru Albot și-a recunoscut vina în totalitate și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor deja administrate în faza de urmărire penală.
Acesta a relatat că în dimineața accidentului, pe 15 decembrie 2024, în timp ce se deplasa de la Bălți spre satul Mihăileni, a efectuat mai multe depășiri cu o viteză de aproximativ 80 km/h. După depășirea unei mașini în apropierea unei stații de alimentare, automobilul său — neechipat cu anvelope de iarnă — a derapat și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt vehicul.
În urma impactului, trei persoane și-au pierdut viața: părinții și bunica unei fetițe, care a supraviețuit.
Sentința este cu drept de recurs la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile de la pronunțare.