Premierul interimar al Republicii Moldova, Eugeniu Osmochescu, a declarat marți, înainte de ședința Parlamentului, că apreciază programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan, precizând că a contribuit la elaborarea acestuia.
„Foarte bun, pentru că am contribuit la el", le-a spus Osmochescu jurnaliștilor, referindu-se la programul de guvernare „Economie europeană, stat eficient", care este prezentat deputaților pentru obținerea votului de încredere.
Întrebat dacă i-a fost propus să ocupe funcția de prim-ministru, Osmochescu a evitat să ofere un răspuns direct. „Sunt parte a echipei și am acceptat cu plăcere funcția de ministru", a declarat acesta.
Eugeniu Osmochescu a fost desemnat premier interimar printr-un decret semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce fostul premier Alexandru Munteanu a refuzat să asigure interimatul funcției.
Citește și: Dodon anunță că nu va vota Guvernul Tofan: Nu am văzut caracter în garnitura guvernamentalăOsmochescu deține funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării în Guvernul demisionar condus de Alexandru Munteanu, învestit la 1 noiembrie 2025. El va ocupa aceeași funcție și în Guvernul lui Vasile Munteanu, dacă va fi votat în Parlament.
Premierul desemnat Vasile Tofan s-a prezentat marți în Parlament pentru a solicita votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri și pentru programul de guvernare Economie europeană, stat eficient". Deputații urmează să decidă dacă susțin noul Executiv sau dacă vor fi necesare noi consultări politice.