Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că 25 aprilie este data limită pentru depunerea cererilor de acordare a subvenției în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare întru implementarea Programului de îmbunătățiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025.
Cererile de solicitare a subvenției în avans pot fi depuse pentru următoarele submăsuri:
Submăsura nr. 1: Prevenirea și combaterea eroziunii solului;
Submăsura nr. 2: Ameliorarea chimică a solurilor;
Submăsura nr. 3: Conservarea și sporirea fertilității solurilor.
Apelul de depunere a cererilor este deschis în perioada 17.03.2025 – 25.04.2025.
Dosarul urmează să fie depus de către solicitant la Direcțiile teritoriale ale AIPA din raza în care solicitantul va efectua investiția.
Pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat la linkul: https://aipa.gov.md/ro/subventii-avans-funciar