Social

Ministerul Educației reorganizează trei instituții tehnice pentru incluziune mai bună

Școala Profesională nr. 11

Ministerul Educației și Cercetării pregătește o schimbare majoră în sistemul de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova. Sunt vizate sunt trei instituții: Școala Profesională nr. 11 și Colegiul "Alexei Mateevici" din Chișinău și Colegiul de Inginerie din Strășeni. Școala Profesională 11 va fi transformată într-un centru multifuncțional destinat persoanelor cu dizabilități.

Noul centru va fi funcțional din iulie 2027 și va avea o capacitate de 70 de locuri. Va fi un centru de zi pentru 50 de persoane și servicii " sprijin temporar pentru alți 20 de beneficiari.


ANGELA CHIRTOACĂ, director adjunct pentru instruiri și educație: Cu fiecar ecopil se lucrează aparte, fiecare copil trebuie privit ca o personalitate aparte, nu poți să faci așa cum faci în școala generală. Instituția va fi modernizată, se va face o reparație, va fi dotată cu suporturi pentru copiii respectivi.


Pe lângă copii cu dizabilități, vor fi și profesori cu nevoi speciale. Vadim Pisariglov este sculptor în lemn și are probleme de auz. Activează in scoala de mai bine de 15 ani.


VADIM PISARIGLOV, instructor: Lucrăm ca să obținem. Permanent este cu privirae al elevi și îi invață ca să lucreze până obțin un lucru benefic.


Prin reorganizare, profesorii vor fi transferați către alte instituții de învățământ profesional ethnic.


MAIA ANTONIU, director interimar Școala Profesionala nr.11: 70% din personalul instituției sunt persoane de vârsta pensionară, rămân 30% de cadre didactice, personal auxiliar. Lor le-ar fi mai greu de găsit undeva, s-au acomodat aici dar trebuie să încerci să lucrezi și în altă parte.


LIUDMILA STIHI, secretar de stat în domeniul învățământului profesional tehnic: În sistemul nostru vin copii cu diverse cerințe educaționale speciale asociate cu anumite dizabilități și noi ne dorim ca acești copii să nu mai învețe doar într-o singură instituție, ne dorim să le oferim posibilitatea de incluziune în grupe tipice, în instituții dotate.


Autoritatile precizează că absolvenții treptei gimnaziale cu cerințe educaționale speciale asociate cu dizabilitate nu vor fi afectați. Începând cu admiterea din 2026, aceștia vor fi orientați către alte instituții de învățământ profesional tehnic din Chișinău și din țară. Ei vor putea urma programe adaptate, de la bucătar până la operator IT. În prezent, rețeaua instituțiilor de învățământ profesional tehnic are 81 de scoli.


REPORTER: Ana NEAMȚU, Virginia PÎNTEA

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter