În satul Vorniceni, raionul Strășeni, se află unul dintre cele mai vechi și valoroase lăcașuri de cult din Republica Moldova – biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. După ani în care monumentul s-a aflat într-o stare avansată de degradare, acesta a fost restaurat și și-a recăpătat aspectul de odinioară.
Biserica este inclusă în Registrul monumentelor de stat și are o istorie care se întinde pe mai multe secole. Potrivit unor surse, construcția ar fi fost ridicată încă în perioada domniei lui Alexandru cel Bun. Alte datări, însă, indică anul 1685, documentat în istoria lăcașului.
„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este construită din lemn, în formă de corabie, și se află pe teritoriul unui vechi cimitir din centrul satului. Potrivit localnicilor, anume în această zonă s-a format nucleul așezării.
Timp de zeci de ani, biserica a fost lăsată în paragină. În 2022, colegul nostru Anatol Fornea și echipa „Tele Matinal” au realizat un reportaj despre istoria monumentului, dar și despre starea deplorabilă în care se afla.
Trei ani mai târziu, imaginea este cu totul alta. Lucrările de restaurare au început în 2022 și s-au încheiat în 2025, când lăcașul reabilitat a fost inaugurat.
Restaurarea a fost realizată cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Vorniceni, Consiliul Raional Strășeni și Fundația „ALT”. Specialiștii au intervenit asupra elementelor degradate, păstrând cât mai mult din structura și materialele originale ale bisericii.
Și interiorul lăcașului a fost restaurat. Unele dintre elementele păstrate datează din secolul al XVII-lea. În acest an sunt planificate și lucrări de restaurare a vechiului iconostas din lemn.
Un nou aspect are și clopotnița bisericii, iar clopotele răsună din nou în sat.
Istoria lăcașului este păstrată și prin inscripțiile și elementele vechi care au supraviețuit timpului. Una dintre dovezile descoperite la intrarea în biserică datează din anul 1839.
Biserica din Vorniceni este și un exemplu al patrimoniului care riscă să dispară. Dacă în secolele XVII–XIX pe teritoriul actual al Republicii Moldova existau peste 180 de astfel de monumente din lemn, astăzi au mai rămas doar 17, multe dintre ele fiind într-o stare avansată de degradare.
Restaurarea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” arată că monumentele istorice pot fi salvate atunci când există implicare și efort comun. Lăcașul din Vorniceni rămâne astfel nu doar un loc de rugăciune, ci și o mărturie a istoriei satului și a patrimoniului construit din lemn.