Voucherul cultural pentru tineri ar putea crește de la 1.000 la 2.000 de lei și ar putea include și activități sportive. Propunerea aparține deputatului Maxim Potîrniche.
„Nu este suficient să le spunem tinerilor că trebuie să aibă un stil de viață sănătos, dacă nu încercăm, în același timp, să reducem barierele care îi împiedică să facă sport. 2000 de lei nu rezolvă toate problemele, dar poate însemna primele luni de antrenament, pot însemna o încercare de o nouă disciplină sportivă”, a spus deputatul PAS MAXIM POTÎRNICHE.
În prezent, tinerii care împlinesc 18 ani primesc un voucher cultural în valoare de 1000 de lei. În ultimii trei ani, peste şaptesprezece mii de tineri au beneficiat de acest program. Noua propunere prevede dublarea sumei, iar banii vor putea fi folosiți timp de un an. Tinerii îi vor putea cheltui pentru abonamente la săli de sport, cursuri, echipamente și bilete la competiții, dar și pentru activități culturale.
Inițiativa va fi supusă consultărilor publice. Prima dezbatere este programată pentru 5 octombrie, la Parlament. La discuții sunt așteptați tineri, reprezentanți ai organizațiilor de profil, antrenori, profesori, părinți și autorități.