TV Network
Canalele TVR
Noutățile partenerilor

1,4 mil. euro pentru 4 comunități din România și Moldova: case de cultură și conac, renovate

post-img
La evenimentele de lansare au participat reprezentanți ai autorităților locale și raionale

Patru comunități din România și Republica Moldova vor beneficia de investiții în valoare totală de 1,37 milioane de euro printr-un proiect transfrontalier finanțat de Uniunea Europeană. Inițiativa prevede renovarea unor case de cultură, restaurarea unui conac istoric și organizarea unor activități culturale pentru copii.

Proiectul Cult4CBC a fost lansat oficial pe 12 și 13 august de comuna Pădureni din județul Vaslui, România, în calitate de lider, împreună cu localitățile Floreni din raionul Anenii Noi, Negrești din raionul Strășeni și Drăgănești din raionul Sîngerei.

Valoarea proiectului este de aproape 1,4 milioane de euro, dintre care 90% reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova.

La Floreni și Drăgănești vor fi renovate și dotate modern casele de cultură. În localitatea Negrești urmează să fie restaurat un conac istoric, care va fi transformat într-o atracție turistică. Totodată, instituția culturală din Pădureni va fi dotată cu echipamente moderne.

Proiectul mai prevede organizarea a patru festivaluri intercomunitare și a două școli de vară transfrontaliere, în cadrul cărora 80 de copii din România și Republica Moldova vor participa la activități dedicate meșteșugurilor, muzicii și dansurilor tradiționale din regiune.

Potrivit organizatorilor, de rezultatele proiectului vor beneficia direct peste 11.600 de locuitori din cele patru comunități.

Pe lângă investițiile în infrastructura culturală, proiectul prevede elaborarea unei strategii comune pentru atragerea fondurilor europene în comunitățile mici, precum și a unei strategii locale pentru protejarea monumentelor istorice din Republica Moldova.

„Fondurile europene ajung acolo unde contează cel mai mult: în comunitățile mici, unde fiecare euro se vede în viața oamenilor. Felicit primarii și echipele care au transformat o idee într-un proiect de 1,4 milioane de euro. Dezvoltarea europeană nu este privilegiul marilor orașe”, a declarat Sergiu Suharenco, directorul GECT EAST GATE.

La evenimentele de lansare au participat reprezentanți ai autorităților locale și raionale, printre care președintele raionului Anenii Noi, Alexandru Moisei, președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian, și vicepreședinta raionului Sângerei, Vera Serbușca.

GECT EAST GATE a fost constituită la 19 martie 2026, la Palatul Parlamentului din București. Cu sediul la Constanța, organizația reunește autorități publice din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria, iar până în prezent peste 160 de autorități au adoptat decizii de aderare.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter