TV Network
Canalele TVR
Actualitate

18 militari moldoveni, detașați pentru șase luni în misiunea EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina

Un nou contingent al Armatei a fost detașat astăzi în misiunea Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina. Grupul e format din 18 militari profesioniști. Timp de șase luni, ei vor executa executa misiuni de securitate, patrulare și pază a obiectivelor.

Pentru unii militari, aceasta este prima misiune internaţională la care participă. Operațiunea Althea, cunoscută oficial ca Forța Uniunii Europene pentru Bosnia și Herțegovina, este creată pentru a supraveghea implementarea militară a Acordului de la Dayton. Operatiunea este succesoarea altor proiecte de pace ale NATO.

VASILE PROCOPCIUC, comandant, Contingent EUFOR ALTHEA: Misiunea de bază pentru plutonul nostru va fi patrularea, paza obiectivelor importante, protecţia forţei.

ANATOLIE NOSATÎI, ministru al Apărării: Contingentul va activa în comun cu o unitate din Armata Română. Militarii au fost selectaţi, pregătiţi. Au făcut şi instruiri împreună cu colegii. sunt gata pentru misiune. Am deplina încredere că, ca şi celelalte contingente, vor îndeplini misiunile cu succes.

EXCELENŢA SA CRISTIAN-LEON ŢURCANU, ambasadorul României în Republica Moldova: În contextul de securitate, marcată de războiul Rusie împotriva Ucrainei, Participarea Republicii Moldova la această misiune transmite un mesaj puternic: securitatea europeană este o responsabilitate comună, iar Republica Moldova îşi asumă acest rol cu demnitate şi profesionalism.

MATE CSICSAI, şef al Secției Politice, Presă și Informare, Delegaţia UE în R. Moldova: Această participare reflectă, de asmeenea, colaborarea noastră tot mai strânsă în domeniul securităţii şi apărării. Ue este mândră să sprijine modernizarea capacităţilor de apărare a Republicii Moldova. Face asta inclusiv prin intermediul intrumentului european pentru pace.

Primul contingent al Armatei Naţionale a plecat în Bosnia și Herțegovina în septembrie 2024.

author-img_1

Ana Neamțu

Reporter