TV Network
Canalele TVR
Social

Escrocherie cu investiții online: o femeie de 69 de ani a pierdut peste 277.000 de lei

post-img
Bărbatul este cercetat penal pentru escrocherie

O femeie de 69 de ani a rămas fără sute de mii de lei după ce ar fi fost convinsă să investească bani într-o platformă de investiții online care s-a dovedit a fi una falsă. Cazul a fost documentat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, care au identificat și percheziționat un suspect.

Potrivit materialelor acumulate de oamenii legii, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Chișinău, ar fi indus victima în eroare, promițându-i obținerea unor câștiguri substanțiale în urma investițiilor. Crezând în promisiunile acestuia, femeia ar fi transferat în repetate rânduri sume importante de bani, prejudiciul cauzat depășind 277.000 de lei.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul suspectului. În urma descinderilor, au fost ridicate mijloace bănești în diferite valute, un aparat pentru numărarea bancnotelor, mai multe dispozitive de stocare a informațiilor, precum și un pistol.

Bărbatul este cercetat penal pentru escrocherie. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani, conform legislației în vigoare.

Poliția reamintește cetățenilor să manifeste prudență atunci când primesc oferte de investiții online și să verifice minuțios platformele sau persoanele care promit câștiguri rapide și garantate.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter