TV Network
Canalele TVR
Politic

Podul de la Ungheni, finanțat cu 56 de milioane de euro. Acordul RM-România, ratificat de Parlament

post-img
Foto-simbol. Investițiile sunt estimate la 56 de milioane de euro, iar lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2030

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Republica Moldova și România privind construirea, exploatarea și întreținerea infrastructurii de transport de interes strategic. Documentul prevede, printre altele, construcția podului rutier peste Prut dintre Ungheni și Ungheni, precum și a infrastructurii conexe. Investițiile sunt estimate la 56 de milioane de euro, iar lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2030.

„Documentul a fost elaborat în contextul interconectării rețelei de drumuri din Republica Moldova la rețeaua transeuropeană de transport, TEN-T, precum și al implementării controlului coordonat la trecerea frontierei de stat în punctul amplasat pe teritoriul României”, se menționează într-un  comunicat  al Parlamentului.

Potrivit autorităților, noul acord înlocuiește documentul similar încheiat în 2022, care reglementa exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră peste râul Prut, dintre localitățile Ungheni, din Republica Moldova, și Ungheni, din România.

Necesitatea unui nou acord a apărut în timpul implementării proiectului inițial de construcție a podului, când au fost identificate noi oportunități pentru dezvoltarea infrastructurii. Printre acestea se numără ajustarea modului de realizare a controlului la trecerea frontierei și posibilitatea extinderii finanțării preferențiale a proiectului de către Uniunea Europeană.

Astfel, în proiect a fost inclusă faza de construcție a ultimului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, pe sectorul Iași – Ungheni de pe teritoriul României, precum și primul sector de autostradă Ungheni – Chișinău – Odesa, pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, este prevăzută și construcția terminalului intermodal feroviar Berești.

Potrivit Acordului, Guvernul României va asigura finanțarea construcției podului și a infrastructurii conexe, a punctului de trecere a frontierei amplasat pe teritoriul României, precum și a altor elemente de infrastructură prevăzute în document, inclusiv a investițiilor amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.

La rândul său, Guvernul Republicii Moldova va finanța construcția sectorului de autostradă dintre culeea podului peste râul Prut și drumul național R16. Sectorul va avea o lungime de aproximativ 0,5 kilometri, iar investițiile necesare sunt estimate la 5 milioane de euro.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter