E dublă sărbătoare în mediul academic din Republica Moldova. Universitatea de Stat din Moldova celebrează opt decenii de la fondare şi marcăm şi un secol de învăţământ universitar românesc în Basarabia. Sunt zeci de ani de continuitate academică şi spirituală în care limba română, cartea şi valorile naţionale şi-au consolidat locul firesc.
De-a lungul celor 80 de ani, USM a devenit una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ și cercetare. A format generații de specialiști și a contribuit decisiv la dezvoltarea științei și culturii naționale.
OTILIA DANDARA, rector, Universitatea de Stat din Moldova: Orice universitate semnifică un mediu de învăţare prin cercetare, cultura academică ce face legătura dintre generații. Înțelepciunea unui medic academic şi plus valoarea lui rezidă în capacitatea de a valorifica ce au creat predecesorii şi de a avea ritmul necesar cerut de evoluţia socio-economică, viziunea unei strategii de perspectivă.
LIVIU GEORGE MAHA, rector, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi: Le doresc să rămână un far călăuzitor în ceea ce înseamnă cunoaştere, spiritualitate, același reper în comunitate și aceeași oglindă a noastră de peste Prut. Pentru că noi vedem Universitatea de Stat din Moldova un adevărat partener. Am depășit deja ceea ce înseamnă comunicare, colaborare și putem vorbi despre prietenie atât la nivel personal, dar și instituţional.
Evenimentul a reunit peste şase sute de invitaţi, dintre care diplomati, reprezentanți ai mediului academic și oficiali din Republica Moldova și România. Cu toţii au subliniat rolul vital pe care educația în limba română l-a jucat în dezvoltarea socio-economică a societății.
MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: O universitate nu oferă doar o diplomă. O universitate poate să deschidă un drum. Poate să descopere un talent. Iar prin oamenii pe care îi formează, o universitate poate schimba o societate. În deceniile ce au urmat, la USM au fost create facultăți și laboratoare, s-au dezvoltat domenii noi de studiu și au fost formate multe generații de specialiști.
SORIN COSTREIE, consilier pentru educaţie şi cercetare al Preşedintelui României: Aceasta este principala masură a universităţii: să educe oamenii care să cerceteze adevărul și să apere libertatea. Istoria educaţiei din Republica Moldova nu este doar istoria unor școli şi programe. Este și istoria unei lupte pentru libertatea limbii, pentru alfabet, pentru memorie și identitate. Pe scurt, pentru libertate. Pentru libertatea de a vorbi și a gândi în limba maternă.
DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Astăzi celebrăm nu doar ceea ce a devenit USM în 80 de ani, ci și ce a devenit Moldova datorită Universității de Stat. În școli, în instanţe, în redacţii, în laboratoare și în institutii publice întâlnim absolvenţi ai acestei instituţii.
În cei 80 de ani, USM a contribuit la formarea a 165 de mii de absolvenţi şi a rămas un spațiu al gândirii critice și al libertății academice.
VALENTINA BUDRUG-LUNGU, profesor universitar, USM: Eu sunt parte a acestei mari echipe, de fapt, a unei mari familii din 1978. Imediat după şcoală, am venit la facultate. Am absolvit facultatea, am făcut un doctorat, apoi al doilea doctorat și astăzi sunt profesor universitar care asigură o continuitate dintre generații.
LEONID BOAGHI, absolvent USM şi primar, Sireţi: Este un jubileu foarte frumos și ne bucurăm să celebrăm această sărbătoare împreună cu profesorii. Este o ocazie să ne revedem cu ei, cu studenții și să încercăm, în virtutea funcţiei pe care o avem acum, de primar, să susţinem și să promovăm următorii absolvenţi la Universitatea de Stat.
În 1926, la Chișinău începea învățământul universitar în limba română odată cu deschiderea Facultății de Teologie a Universității din Iași. Ulterior, la 1 octombrie 1946 este înfiinţată Universitatea de Stat din Moldova. Era prima instituție de învățământ superior cu statut de universitate, cu câteva sute de studenți, alături de un număr foarte mic de cadre didactice.