TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Fermierii din Basarabeasca ies cu utilajele în stradă: Trei revendicări adresate autorităților

post-img
Asociația Forța Fermierilor
Sursa foto: logos-pres.md

Asociația „Forța Fermierilor" a anunțat joi că agricultorii din raionul Basarabeasca vor organiza mâine un protest de avertizare și vor ieși cu utilajele în strada.

Potrivit organizației, protestul se va desfășura pe drumul Cimișlia–Basarabeasca, în apropierea satului Abaclia. 

Fermierii au trei revendicări - menținerea cotei TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase, prelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și floarea-soarelui până cel puțin la 31 decembrie 2026, precum și rambursarea accizei pentru motorina procurată în perioada 1 iunie – 1 decembrie 2026. 

Ministrul Agriculturii a declarat că respectă dreptul agricultorilor la proteste, cu respectarea legii. Guvernul a aprobat pe 8 septembrie politica fiscală pentru 2027, care prevede majorarea de la 8% la 12% a cotei TVA pentru producția agricolă, inclusiv pentru culturile cerealiere și oleaginoase. 

Autoritățile au argumentat că reforma urmărește simplificarea sistemului fiscal și reducerea numărului de cote preferențiale.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter