Compania Naţională de Asigurări în Medicină anunță achitarea integrală a serviciilor medicale acordate în luna iunie de prestatorii contractaţi. Astfel, au fost viraţi peste 214 de milioane de lei, ceea ce reprezintă restul de 20% din suma contractuală pentru această lună.
Banii au fost transferaţi prestatorilor care au prezentat facturi completate după toate rigorile.
Cea mai mare parte din mijloacele financiare, 194 de milioane de lei, a fost achitată prestatorilor publici de servicii medicale. Alte circa 20 de milioane au fost virate prestatorilor privați.
Compania menționează că, potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare și Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.
Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar în termen de cel mult o lună de la prezentarea facturii fiscale este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.