Social

Durerile reumatice, mai intense iarna: soluții și recomandări ale specialiștilor

Profesorul universitar și președinta Societății Medicilor Reumatologi, Liliana Gropa

Temperaturile reci aduc nu doar disconfort termic, ci pot accentua durerile articulare și reumatice, afectând calitatea vieții multor persoane. Despre cum putem preveni acutizarea acestor probleme și ce tratamente eficiente există ne vorbește profesorul universitar și președinta Societății Medicilor Reumatologi, Liliana Gropa, în cadrul emisiunii „TeleMatinal” de la TVR Moldova.

„Da, într-adevăr, maladiile reumatice se acutizează în perioada toamnei și primăvara, când se schimbă timpul. Avem o sensibilitate mărită a aparatului locomotor și nu numai, și a osului, deoarece scăderea densității minerale osoase de asemenea duce la acutizarea durerilor, deci așa-numita osteoporoză, care se întâlnește destul de frecvent după vârsta de 60 de ani la femei și după 70 de ani la bărbați”, a explicat Liliana Gropa.

Aceasta a mai menționat că, pe lângă osteoporoză, numeroase maladii reumatice sunt asociate cu infecții cronice. „Foarte multe maladii reumatice sunt legate de niște infecții cronice și, la schimbarea timpului, în special când este umed, aceste infecții se acutizează și, practic, se acutizează și durerile articulare”, a precizat specialista.

Medicul subliniază că vârsta reprezintă una dintre principalele cauze ale apariției durerilor articulare, acestea fiind legate de procesul degenerativ fiziologic. „Totuși, durerile se accentuează în special la persoanele cu predispoziții ereditare, la cele care au suferit traumatisme sau infecții cronice de-a lungul vieții, la cei cu dereglări ale microcirculației, precum și la fumători sau consumatori de alcool. Toți acești factori acționează asupra apariției procesului degenerativ și a accelerării acestuia”, a menționat reumatologul.

În ceea ce privește tratamentul și reabilitarea, Liliana Gropa recomandă: „Reabilitarea, pe o scară foarte largă, fizioterapia, magnetoterapia, acupunctura, kinetoterapia, yoga, pilatesul, deci sunt foarte recomandate în cazurile acestea”.

Și, desigur stilul de viață sănătos. „Este nevoie de o dietă adecvată, exerciții fizice regulate, sanarea focarelor de infecție, evitarea fumatului sau abandonarea fumatului și alcoolul, în special pentru femei. Aceasta este foarte importantă”, a punctat specialista.

„Băuturile carbogazoase împiedică absorbția calciului, împiedică formarea osului nou și, ca rezultat, scade densitatea minerală osoasă, iar asta duce la creșterea riscului de fractură”.

În prezent, există aproximativ 200 de maladii reumatice, a mai menționat aceasta.

„Principalul este ca pacientele să se înțeleagă cu maladiile. Ele pot fi întârziate printr-un mod sănătos de viață, lupta cu obezitatea, care încarcă articulațiile, în special șoldurile și articulațiile coxofemurale, evitarea fumatului, evitarea alcoolului, sanarea la timp a focarelor de infecție, practicarea sportului, obligatoriu mișcarea, înotul”, a explicat medicul.

Potrivit acesteia, prevenția trebuie începută încă din copilărie, mai ales în familiile unde există risc de astfel de boli. „Este foarte important a educa copiii într-un mod sănătos și cu o dietă echilibrată”, a conchis profesorul universitar Liliana Gropa.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter