Social

Republica Moldova va introduce garanția de 2 lei pentru ambalaje reciclabile

Republica Moldova va introduce garanția de 2 lei pentru ambalaje reciclabile

Republica Moldova va introduce din ianuarie 2027 Sistemul de depozit pentru ambalaje pentru a încuraja reciclarea. Cei care vor cumpăra băuturi în ambalaje de plastic, sticlă sau aluminiu, vor plăti și o garanție de aproape doi lei pe care o vor putea recupera după ce vor duce ambalajele înapoi la magazin. Noul sistem, adaptat standardelor europene, va permite colectarea a 55% din ambalajele de sticlă și 60% din cele din plastic și metal. In doar trei ani, rata de colectare ar urma să atingă şi 80%.

O astfel de iniţiativă ar încuraja reciclarea şi reducerea poluării. Mulţi cetăteni au început deja să-şi facă un obicei din a returna sticlele, dozele şi pet-urile în pubelele special amenjate.


Iniţiativa este susţinută şi de agenţii economici, care văd în sistemul de depozit o șansă de a susține economia circulară. Această schimbare vine însă şi cu o serie de provocări. Comercianţii vor trebui să informeze publicul despre produsele incluse în sistemul de reciclare, valoarea garanției și modul de returnare a ambalajelor, dar și să asigure puncte de colectare lângă magazine.


CRISTINA ARAMĂ, manager afaceri corporative: Pentru comercianţi, aceasta reprezintă un efort semnificativ, începând de la nivel logistic şi operaţional, de la organizarea spaţiului, fie în parcare, fie în interiorul magazinelor, la instruirea angajaţilor, la informarea consumatorilor şi la instalarea propriu-zisă a tonomatelor. O dată cu implementarea acestui sistem, aceasta presupune şi o modificare de preţ, acea garanţie de minim doi lei, care va fi recuperată de către client, consumator o dată ce va returna, recicla acel ambalaj.


VADIM AXENTI, director, Asociaţia Obştească "Reciclare": În momentul în care le-ai colectat, le-ai sortat, este o problemă cu capacităţile de reciclare. Aceeaşi problemă au avut-o şi colegii noştri din România. Au colectat şi într-un final s-au trezit că nu are cine să le recicleze. Nu au această capacitate. În primul rând trebuie să avem o idee despre cum le vom colecta şi cine le va recicla. Dacă noi nu avem reciclarea, se pierde din esenţa sistemului. Eu aş începe cu asta. Să atragem investitori în domeniu, să-i motivăm, să le facem anumite facilităţi pentru ca ei să se dezvolte.


Acest mecanism este deja funcțional în majoritatea țărilor europene.


GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului: Toate sticlele din plastic, din metal sau din orice alt material, umează să fie reîntoarse în magazinul din care au fost cumpărate în schimbul unei garanţii, astfel încât ele să ajungă la reciclare şi refolosite în economia circulară. Este o reformă în domeniu, care va fi implementată începând cu anul 2027. În anul 2026 vom încerca să punem tot mecanismul legal, atfel încât să fie regulile foarte clare pentru toţi agenţii economici.


Anual, un lanţ de magazine din Republica Moldova, dotat cu tonomate de reciclare a ambalajelor, reuşeşte să colecteze peste o mie de tone de deşeuri.

author-img_1

Sorina Golovatiuc

Reporter