Social

De la începutul recensământului au fost recenzate peste un milion de persoane. Numărul de refuzuri sunt de ordinul sutelor

video

De la începutul recensământului, adică din 8 aprilie până în 16 mai, au fost recenzate 1 milion 650 de mii de persoane şi 1 milion 128 de mii de locuinţe. Potrivit directorului Biroului Național de Statistică, ritmul de colectare a datelor corespunde cu cel planificat. Autorităţile îndeamnă oamenii să fie deschişi şi să ofere informaţii veridice recenzorilor care le bat la uşă.

floare carpet

Cea mai mare rată de recenzare este în raioanele Anenii Noi, Telenești, Soroca, Călărași, Glodeni, Florești, Fălești, Ungheni şi Orhei. La polul opus sunt localităţile din sud, Cantemir şi autonomia găgăuză, dar şi municipiile Chișinău și Bălți.


OLEG CARA director Biroul Naţional de Statistică: „In medie, unui recenzori îi revine circa 400 de locuințe. În cazul dacă persoane nu este deschisă pentru a oferi informații sau propune o altă dată a interviului, recenzorul revine nu o dată, conform normelor stabilite, el revine de cel puțin 5 ori la gospodării pentru a se asigura că este obţinut interviul. Frecvent, recenzorii vizitează de mult mai multe ori, se întâmplă şi de 9 sau 10 ori.”


Autorităţile spun că, în anumite cazuri, oamenii au posibilitatea să solicite să fie recenzaţi într-o anumită zi şi oră. Cetățenii Republicii Moldvoa sunt obligați să participe la recensământ, iar cei care se eschivează de la acest exerciţiu riscă o amendă de 2500 de lei. Până acum, nimeni nu a fost sancţionat contravențional.

floare carpet


OLEG CARA director, Biroul Naţional de Statistică: „Numărul de refuzuri la moment sunt de ordinul sutelor. Dar deja au fost lansate proceduri de aplicare a sancțiunilor în cazuri când au fost consumate toate posibilitățile de a convinge persoanele de a prezenta datele.”

Sunt înregistrate şi incidente.


OLEG CARA director, Biroul Naţional de Statistică: „Cu părere de rău, au fost înregistrare şi acte de agresare verbală şi/sau fizică a recenzorilor prin manifestare de comportament violent din partea unor persoane. Nu sunt frecvente, au fost înregistrate până la moment 20 de cazuri, dar ele sunt.  Mai sunt situații de obstrucționare a activității de recenzare, fie prin intermediul unor intimidări prin filmări ilicite. ”


Şi cetăţenii au raportat abateri de la procedura de recenzare. Sunt şi tentative de discreditare a recensământului prin răspândire de falsuri. În aceste sau alte cazuri, autorităţile înseamnă oamenii să sune la Linia Verde. Până acum, au fost înregistrate 1600 de apeluri. Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în perioada 8 aprilie – 7 iulie.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter