Social

În R. Moldova, peste 1.000 de medici lipsesc în sistemul public de sănătate

În R. Moldova, peste 1.000 de medici lipsesc în sistemul public de sănătate

Este nevoie de peste o mie de medici în sistemul public de sănătate al Republicii Moldova. Cel mai mult suferă la acest capitol spitalele raionale, acolo unde unii doctori trebuie, chiar, să lucreze pe două specialităţi înrudite pentru a acoperi golurile de personal. Cei mai căutaţi în ţară sunt neurologii, neonatologii, ORL-iştii, oftalmologii, oncologii, chirurgii, cardiologii şi ortoped-traumatologii. Cu toate acestea, autorităţile centrale afirmă că lipsa de personal medical în teritoriu nu este critică.

La spitalul raional din Căuşeni se fac şi intervenţii chirurgicale complexe. Deşi condiţiile de muncă sunt bune, în urma investiţiilor făcute în ultimii ani, lipsesc specialiști. Pe lângă cei peste 470 de angajaţi ai spitalului ar mai fi nevoie de aproximativ 20 de medici.


ALEXANDRU BOJONCA, vicedirector, spitalul raional Căuşeni: Lărgim terapia intensivă cu 5 paturi şi o să avem nevoie de un post întreg de medici anesteziologi, reanimatolog, 4-5 medici. Mai avem nevoie de un neurolog, cardiolog, oncolog, medic specialist în reabilitare fizică, un traumatolog, ORL. 


Pe lângă medici pediatri, e nevoie stringentă de neonatologi, specialişti care asistă la naşteri şi monitorizează copii în primele 28 de zile de viaţă. Deseori, medicul Svetlana Bobeica este nevoită să îndeplinească ambele funcţii.


SVETLANA BOBEICA, medic pediatru: Sunt diferiţi copii cu diferite patologii care se nasc, sunt mame care nici nu stau la evidenţă şi atunci nu ştii la ce să te aştepţi, sunt copii în ultimul timp şi prematuri care merită atenție deosebită. Ceea ce e complicat să combini în serviciul pediatric de gardă, că în momentul dat poate să fie şi copii mai măricei destul de complicaţi. Chiar dacă e şi grav, trebuie să acorzi atenţie unui nou născut.


Şi în Spitalul raional Leova este mare lipsă de cadre medicale, schema de personal fiind completată doar în proporţie de 80%. 20% din medici sunt, însă, pensionari. Aici ar fi nevoie de chirurgi, ortopezi-traumatologi, cardiologi, oftalmologi, psihiatri, infecționişti, neurologi şi imagişti-radiologi.


GHENADIE BUZA, director, spitalul raional Leova: Avem nevoie de mulţi încă specialişti. În total sunt 13 persone. O problemă este că puţin aş spune că angajaţii noştri sunt deja în vârstă pensionară. Avem 47 de pensionari care activează la noi. Îmi trebuieşte neurolog, ămi trebuieşte medic terapeut, medic cardiolog, ei sunt dar oricum nu ne ajung atâtea cadre. 


Marina Talmaci este medic neurolog. Ea locuieşte în raionul Ialoveni, dar parcurge zilnic câte 80 de kilometri pentru a ajunge la spitalul din Leova, unde a fost repartizată de Ministerul Sănătăţii.


MARINA TALMACI, medic neurolog: Se întâmplă deseori să nu fie un anumit medic sau specialist şi să trebuiască să intervenim în anumite situaţii de urgenţă care se poate întâmpla pe parcurs. Consider că este o insuficienţă de cadre medicale mai ales în spitalele mai departe de capitala ţării.


LARISA GONŢA, medic neurolog: Medicii tineri din careva motive mai puţin vin, ne face ca să muncim şi cu abnegație pe pensionari. Ar fi foarte frumos ca medicii tineri să înţeleagă că la periferie într-adevăr este frumos de lucrat, nu sunt ca în anii sovietici. 


Localnicii şi-ar dori ca în spitalele raionale să fie toţi medicii de care au nevoie, astfel încât să nu bată drumul până la Chişinău pentru consultaţii de specialitate.


Văzută de la ministerul Sănătăţii, situaţia nu pare, însă, atât de gravă. Ministrul spune că doar unele specialităţi duc lipsă de cadre.


ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii: Avem unele domenii care sunt critice, la care nu s-a atras o atenție la politicile în domeniul resurselor umane, mă refer la politicile motovaţionale ca să convingem tinerii medici să meargă în zonele rurale deoarece acolo mai mult este o lipsă de cadre. Mă refer mai mult la medicina de familie. Secţiile de terapie intensivă, avem nevoie de imagişti.


Potrivit Ministerului Sănătăţii, în ultimii doi ani fiecare al doilea absolvent de medicină a fost repartizat într-o instituţie medico-sanitară din teritoriu în urma înţelegerii semnate cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu".  


REPORTERI: I. MIHAILICI, S. GOLOVATIUC

Imagine: I. Rusu, M. Scobioală

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter