Nicolae Vieru din satul Țibirica, raionul Călărași, transformă lemnul, piatra și chiar sârma din oțel în adevărate lucrări de artă. De aproape patru decenii, meșterul creează sculpturi inspirate din tradiții, credință și viața de zi cu zi.
Pasiunea pentru sculptura în lemn a început după ce a învățat primele taine ale meseriei de la tatăl său. Prima lucrare a realizat-o după moartea acestuia – o cruce pe care a încrustat-o manual.
„Când decedase tatăl meu, am făcut o cruce și am încrustat-o cu cele mai elementare elemente. Mi-a reușit, pe urmă s-au adresat alții. Am început pe linia creștinismului, răstigniri, acesta a fost începutul”, povestește meșterul.
De-a lungul anilor, Nicolae Vieru a încercat tehnici și materiale noi. A realizat un iconostas, sculpturi în lemn, iar ulterior s-a apucat și de prelucrarea pietrei. Printre lucrările sale se numără și „Hora”, amplasată la intrarea în pădure, dar și sculpturi de peste doi metri înălțime, realizate la Călărași.
O altă pasiune a meșterului este lucrul cu sârma din oțel. O îndoaie, o răsucește și o modelează până când aceasta capătă forme inspirate din lumea reală sau din imaginația sa. Printre lucrările sale se numără personaje, animale și scene întregi.
În prezent, lucrează la o compoziție în care un motociclist merge prin munți, iar în spatele lui apare un țap. Unele dintre lucrările realizate din sârmă au ajuns și peste hotare, inclusiv în Anglia și Germania.
De ceva timp, Nicolae Vieru a început să se apropie și de pictură. Spune că, pentru el, o lucrare trebuie să aibă o semnificație, chiar dacă se consideră încă un amator în acest domeniu.
Meșterul își dorește ca pasiunea pentru artă să fie transmisă și generației tinere. Și-a amenajat atelierul astfel încât nepoții să poată încerca pictura și alte activități creative.
Nicolae Vieru este membru al Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova din anul 2011. Prin munca sa, meșterul demonstrează că și cele mai simple materiale pot deveni lucrări deosebite atunci când sunt prelucrate cu răbdare, pricepere și imaginație.