Vizită regală la Chişinău. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Alteţa Sa Regală, principele Radu, au participat la ceremonia aniversară a Universității de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" din Republica Moldova. Evenimentul s-a desfăşurat sub genericul "80 de ani de viziune, identitate și excelență europeană". Ceremonia a reunit reprezentanţi ai corpului academic, ai corpului diplomatic dar şi demnitari.
Evenimentul de înaltă ţinută academică a marcat opt decenii de activitate a Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" din Republica Moldova. Ceremonia solemnă în prezenţa Familiei Regale Române, desfășurată în Aula Magna, a pus în valoare dezvoltarea sistemului de sănătate și a cercetării medicale.
ASR PRINCIPELE RADU AL ROMÂNIEI: Majestatea Sa şi cu mine considerăm aceşti 80 de ani pe care îi sărbătoriţi azi o parte enorm de importantă din viaţa noastră şi a naţiunii. Ei (n.r: medicii, academicienii) duc mai departe vă duc mai departe renumele, din nordul până în sudul continentului, din vestul până în estul lui şi dovedesc fără niciun fel de putinţă de tăgadă că ţara dvs. este, prin ei, demult integrată în Uniunea Europeană.
EMIL CEBAN rector, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu": Este foarte important pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" acest moment, e foarte important acum când universităţile din ţară se modernizează, atunci când parcurgem vectorul european.
Ceremonia solemnă a reunit peste 500 de participanţi, printre care înalţi oficiali, profesori, studenți și absolvenți. Un accent aparte s-a pus pe dimensiunea europeană a instituţiei de învăţământ superior, dar și pe legăturile strânse cu România.
MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: Universitatea dvs. formează nu doar specialişti dar şi consolidează încrederea dintre oameni şi stat.
EXCELENŢA SA IVONA PIORKO ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău: În numele Uniunii Europene, exprim felicitări sincere pentru întreaga comunitate a universităţii, pentru cei care predau, pentru cei care învaţă, pentru cei care îşi dedică viaţa pentru a vindeca altele.
Tot astăzi a avut loc ședința comună a Consiliilor Rectorilor din Republica Moldova și România, care îşi propune să devină o tradiţie.
DAN PERCIUN ministrul Educaţiei, Republica Moldova: Este a doua oară când are loc la Chişinău reuniunea Consiliilor Rectorilor universităţilor din spaţiul românesc. Pentru noi este o onoare şi o bună ocazie să consolidăm relaţiile cu universităţile de peste Prut.
SORIN CÎMPEANU preşedinte, Consiliul Naţional al Rectorilor din România: Iar mâine vom avea întâlnire cu toţii la Iaşi. Am mai fost organizate întâlniri comune, prima a fost organizată de Maia Sandu, pe atunci ministru al Educaţiei.
Cea de-a șasea vizită externă a Familiei Regale din anul 2025 este dedicată cooperării dintre România și Republica Moldova, educației superioare, precum și consolidării parcursului european al Republicii Moldova.
REPORTER: CARINA MULLER
Imagine: Dumitru Lupu