Numărul companiilor noi înregistrate a crescut cu circa 12% în prima jumătate a anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2023. Despre acest lucru a anunțat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Dacă anul trecut în perioada similară în R. Moldova erau înregistrate 3880 companii noi, în acest an numărul acestora a crescut la 4.342.
„Asta înseamnă antreprenori care au curaj să construiască ceva frumos acasă. Toate aceste companii contribuie la creșterea economică a țării, dar și la crearea de noi locuri de muncă bine plătite. Avem nevoie de mai mulți antreprenori. Reformele noastre sunt nu doar pentru cei existenți, ci sunt o invitație și pentru antreprenorii viitori să-și pornească o mică afacere aici, acasă. Vom continua să creăm un mediu cat mai favorabil dezvoltării afacerilor din țara noastră. Prin reforme, acces la finanțare, simplificarea procedurilor și sprijin continuu”, a menționat Dumitru Alaiba.