Începând cu 1 martie, cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța vor putea să își preschimbe permisul de conducere moldovenesc cu unul francez, fără susținerea examenelor teoretice sau practice.
Facilitatea se aplică șoferilor care dețin permise de categoria B, pentru autoturisme cu mai puțin de 10 locuri și o greutate totală de până la 3,5 tone, eliberate de autoritățile Republicii Moldova după 1 ianuarie 2020.
„Acordul simplifică viața moldovenilor din Franța, eliminând costurile și timpul asociate susținerii unor noi examene auto”, a precizat ministrul Afacerilor de Externe, Mihail Popșoi.