Tenismenul Radu Albot a disputat un singur meci pe tabloul principal de la Wimbledon și pleacă acasă. Sportivul din Republica Moldova a fost eliminat de la All England Club de canadianul Denis Shapovalov, locul 29 mondial.
Radu Albot și Denis Shapovalov au încheiat abia aseară meciul început luni, dar care a fost întrerupt și amânat de câteva ori, din cauza ploii. În urmă cu patru zile a fost disputat primul set, adjudecat de Albot cu 7 la 5. Ieri, canadianul a egalat la general și apoi s-a impus, cu un dublu 6 la 2, asigurându-și astfel victoria și calificarea în runda secundă a competiției.
De partea cealaltă, Radu Albot a părăsit turneul de la All England Club. Venit din calificări, sportivul din Republica Moldova va fi recompensat pentru evoluția de la Wimbledon cu circa 65 de mii de euro. În plus, acesta și-a adjudecat un număr important de puncte în clasamentul general și, în cel live, se află acum pe locul 97 mondial.