Un bărbat și o femeie, de 59 și 66 de ani, din Chișinău au devenit victime ale unor escrocherii, fiind prejudiciați cu 1,5 milioane de lei într-o singură zi, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit unui comunicat al IGP, în sectorul Centru din Chișinău, un bărbat a transmis peste 800.000 de lei unor persoane care s-au prezentat fals drept angajați ai unei bănci și ai organelor de drept, invocând pretinse credite contractate pe numele acestuia. În sectorul Ciocana, o femeie a transmis peste 700.000 de lei unor necunoscuți, convinsă că își „protejează” conturile bancare, după ce i s-a comunicat despre tentative de accesare a conturilor sale.
Citește și: Alertă financiară în urma prăbușirii piramidei TUX: Poliția a demarat o cercetare penalăPe cazuri au fost inițiate investigații.
Poliția reamintește: nu transmiteți bani persoanelor necunoscute, nu oferiți date bancare sau personale la telefon, iar în caz de suspiciuni apelați 112.