Autorităţile centralizează cererile de ajutor venite din partea locuitorilor blocului din Durleşti, grav afectat vineri seară de un incendiu violent. Abia după ce acest proces se va încheia, vor fi stabilite ajutoarele pentru fiecare familie, după necesităţi. Au început să apară şi primele informaţii privind ilegalităţi la acest proiect.
Locatarii blocului din Durleşti spun că au nevoie urgentă de ajutor, mai ales pentru repararea acoperişului distrus de flăcări. Toate apartamentele imobilului au fost inundate de apa folosită de pompieri, iar mulţi locatari nu aveau asigurări.
„La ziua de ieri, aseară am intrat în apartament. Apă pe pereţi curgea. Vreau să vă spun că la noi în totalitate apartamentul a fost inundat. Dacă pe unele părţi a fost parţial, la noi în totalitate, mobila, a căzut tavanul. Mobila este deteriorată. A avut de suferit foarte mult camera copilului, inclusiv manualele. Ce ţine de hăinuţe, de tot, absolut tot este în apă, curge de peste tot. Noi am venit mai mulţi care locuim acolo, să depunem o cerere şi să vedem ce măsuri vor lua. Eu am cumpărat de trei luni de zile. Nici nu am reuşit să locuiesc acolo”.
MARIA ŞUŞU, consultant principal, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Au fost consultate peste 60 de familii care au avut întrebări cu primele necesităţi pe care noi le putem oferi, cu ce guvernul, ministerul poate să-i ajute. Astăzi împreună cu colegii iarăşi suntem aici. Colectăm date despre familii, despre persoane, identificăm necesităţile acestora, ca ulterior să vedem cu ce putem interveni. Vedem din fondul naţional, la fel, ce ajutoare putem să identificăm şi suntem aici să acordăm suport familiilor.
Viceprimarul oraşului Durleşti a declarat luni că mansarda blocului a fost construită fără autorizaţie. De asemenea, în proiect erau 150 de apartamente, dar la cadastru au fost înregistrate 165.
MIHAIL ENACHI, viceprimar Durleşti: Am investigat şi am analizat toate actele care au stat la baza emiterii actelor permisive. Din cele analizate, pot să vă spun că mansarda a fost construită ilegal, fără documente. În rest urmează şi ancheta să investigheze cum a fost dat în exploatare, care mai sunt alte abateri, dacă sunt.
ANGELA DURLEŞTEAN, arhitect, primăria Durleşti: În anul 2015 beneficiarul a solicitat de la noi construcţia blocului locativ. Însăşi primăria Durleşti a refuzat solicitările din motiv că era zonă de tensiune înaltă a liniei de 110 kW şi era râuleţul. Dumnealui ne-a atacat în instanţă de judecată şi a avut câştig de cauză. Primăria Durleşti a eliberat acte permisive, cu coordonarea Premier Energy în anul 2017. Plus la asta erau coordonări de la serviciul de pompieri, departamentul de pompieri şi a fost elaborat proiectul de execuţie.
În şedinţa de astăzi a Consiliului oraşului Durleşti a fost votată alocarea unui milion de lei, din fondul de rezervă, pentru ajutorarea victimelor incendiului.
MIHAIL ENACHI, viceprimar Durleşti: Astăzi de dimineaţă am avut la prima oră o comisie formată din primărie şi consilieri prin care am decis alocarea iniţială a un milion de lei care urmează să fie repartizaţi şi redirectionaţi către cei care au avut de suferit în urma incendiului. Totodată a fost format, prin decizia consiliului, un grup de lucru care urmează să intervină pe parcurs, în funcţie de solicitările locatarilor şi de nevoile lor. După care vom reveni cu alocări suplimentare din bugetul local.
Şi Ministerul Infrastructurii va cere resurse financiare din fondul de rezervă pentru consolidarea acoperişului imobilului.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: De dimineaţă am trimis trei specialişti de la INST, trei experţi care trebuie să stabilească şi să vină cu recomandări foarte clare către OATUCL, o altă agenţie a Ministerului Infrastructurii, pentru consolidarea acoperişului. La fel, de dimineaţă, am trimis INST-ul. Ei au fost însoţiţi de ofiţerii de la CNA pentru ridicarea tuturor documentelor de la Primăria Durleşti şi ei vor veni cu o poziţie foarte clară în privinţa legalităţii tuturor actelor emise şi a construcţiei a acestui bloc.
ION CEBAN, primarul municipiului Chişinău: Am rugat colegii, după ce se vor face evaluările pentru că noi nu putem finanţa lucrurile acestea, cofinanţa, subvenţiona, da pur şi simplu... deci, să alocăm suplimentar, ca investiţie pe care o planificăm pentru acest an, pentru primăria Durleşti, o sumă de 3 milioane de lei pentru necesităţile de bază.
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat astăzi, într-un comunicat, că va oferi un ajutor iniţial de 10.000 de lei, bani de la partenerii de dezvoltare, pentru fiecare familie din blocul de la Durleşti afectat de incendiu.
REPORTER: SORINA GOLOVATIUC Imagine: Eugen Picicur