Vicepremierul pentru Reintegrare, Roșca Roșca, a anunțat localitățile unde vor putea vota locuitorii regiunii transnistrene, care dețin acte moldovenești. El a precizat că au fost repartizat 12 secții și argumentează că decizia pe baze statistice din ultimii ani.
„În baza avizelor recepționate, Comisia Electorală Centrală a hotărât să fie deschise 12 secții de votare pentru locuitorii din stânga Nistru și municipiul Bender. Aceste 12 secții vor fi amplasate în zece localități. Una va fi în Chișinău, iar restul de-a lungul perimetrului Zonei de Securitate, începând de la Sănătăuca, care este în apropiere de Camenca, apoi urmează Rezina, în apropiere de Râbnița, două localități din stânga Nistrului, Cocieri și Doroțcaia, în apropiere de Dubăsari și Grigoriopol. În jurul orașului Bender și Tiraspol, vor fi secții de vot în Gura Bâcului, Varnița-Hagimus, iar lângă Slobozia și Dnestrovsc vor fi secții de vot în Răscăieți.”
El a îndemnat alegătorii din stânga Nistrului să participe cu încredere și responsabilitate la scurtin și să respecte regulile astfel încât desfășurarea alegerilor să fie într-un proces liber, democratic și corect. Oficialul a explicat că decizia cu privire la repartizarea celor 12 secții de vot pentru regiunea transnistreană se întemeiază pe datele statistice conform cărora în regiunea transnistreană în jur de 360.000 de persoane dețin cetățenia Republicii Moldova.
„Pentru aproximativ ultimii zece ani, media de participare a fost de 30.000 de alegători, ceea ce nu depășește 12 secții de vot, deoarece 12 secții de vot înseamnă în jur de 36.000 de buletine de vot”, a spus el.
Administrația separatistă de la Tiraspol a realizat o campanie concertată, solicitând acordarea a 41 de secții de vot pentru regiunea transnistreană. Regimul separatist pro-rus urmărește scopul să inoculeze ideea că Republica Moldova încalcă drepturile alegătorilor din regiune.
„Aceste critici nu sunt pentru prima dată. De fiecare dată când Republica Moldova urmează să ia decizii importante sau în timpul alegerilor, Tiraspolul încearcă să provoace o stare de neliniște în societate”, a afirmat Roșca Roșca cu referire la criticile lansate de Tiraspol privind refuzul Chișinăului de a deschide 41 de secții de vot pentru stânga Nistrului.