Formează o familie de peste jumătate de secol și pe toate le-au făcut împreună, susținându-se reciproc la bine și la greu. E vorba despre soții Tudor și Zinaida Țărnă, care au jucat recent nunta de smarald. Și-au dorit să trăiască aceleași emoții ca acum 55 ani de ani. Cum a fost la eveniment - ce tradiții au ținut să fie respectate și ce oameni dragi le-au fost alături, vedeți într-un reportaj realizat de echipa „TeleMatinal”.
În rochie de mireasă și costum de mire, ca acum 55 de ani - astfel și-au sărbătorit nunta de smarald distinșii oameni de cultură Zinaida și Tudor Țărnă. Din 1970 sunt un cuplu de admirat. Formează o famile frumoasă și împreună au creat Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”.
Au crescut doi fieciori, la fel de talentați. Pentru Mihai și Nicu Țărnă, părinții au fost întotdeauna cel mai bun exemplu.
Și-au dorit ca nunta de smarald să fie un eveniment cu frumoase tradiții de altădată, iar invitații au fost întâmpinați ca acum 55 de ani.
Oamenii cei mai apropiați - prieteni și rude - au venit cu cele mai sincere urări de bine.
Zinaida și Tudor Țărnă au reuşit să adune în jurul lor multă lume bună, care îi prețuiesc pentru ceea ce au realizat şi pentru ceea ce sunt, fiind în toate un model pentru cei mai tineri.
Reporter: Ion Railean Imagine: Dorin Spătaru