Poșta Moldovei a suspendat temporar livrările de coletele în Statele Unite ale Americii. Este o consecinţă a noilor reguli de impozitare și taxare anunţate de administrația Trump.
ROMAN COJUHARI, director general, APP: Vorbim despre acea scutire a taxelor vamale a trimiterilor poştale de până la 800 de dolari, dar şi un nou mecanism de declarare a valorilor coletelor şi de plata serviciilor a taxelor vamale. Dacă anterior acestea erau plătire de către beneficiar din Statele Unite, acum acestea urmează să fie plătite de către expediator. Atât PostEurop, cât şi Uniunea Poştală Universală discută cu partea americană. La aceste discuţii este parte şi Poşta Republicii Moldova.
Serviciul pentru colete va fi reluat după ce vor fi identificate soluții clare de achitare a noilor taxe vamale. Poșta Moldovei anunţă că va recepționa, în continuare, scrisorile și documentele cu destinația SUA, conform procedurilor obișnuite.