TV Network
Canalele TVR
Dosare

Republica Moldova a câștigat litigiul cu Rotalin Gaz, care a pretins jumătate de miliard de lei

post-img
Infrastructura Rotalin depășește 1.200 de kilometri și deservește peste 20 de mii de consumatori din raioanele Hâncești, Ialoveni, Ștefan-Vodă, Căușeni și Strășeni

Rotalin Gaz Trading a cerut despăgubiri de peste 471 de milioane de lei de la Republica Moldova, însă Tribunalul Arbitral a respins integral pretențiile companiei. Litigiul, inițiat în 2022 la Centrul Internațional pentru Soluționarea Diferendelor Investiționale, s-a încheiat cu câștig de cauză pentru statul moldovean, relatează Ministerul Energiei.

Decizia a fost pronunțată la 2 octombrie 2026, după examinarea pe fond a litigiului. Companiile au contestat mai multe măsuri adoptate de autoritățile Republicii Moldova în domeniul gazelor naturale, inclusiv în perioada crizei energetice.

Rotalin susținea că măsurile autorităților i-au afectat investițiile și că statul ar fi încălcat obligațiile asumate prin Tratatul Cartei Energiei. Tribunalul arbitral nu a constatat însă încălcarea acestor obligații și a respins integral pretențiile companiilor. Printre solicitările respinse se numără și cea privind restituirea unei amenzi de aproximativ 38,45 de milioane de lei, aplicată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică companiei Rotalin Gaz Trading.

În urma deciziei, Rotalin și RTI trebuie să suporte integral costurile procedurii de arbitraj. Litigiul a fost inițiat în iunie 2022. Rotalin Gaz Trading și acționarul său au sesizat atunci ICSID, instituție afiliată Grupului Băncii Mondiale, susținând că autoritățile de la Chișinău nu au tratat compania în mod echitabil și nu i-au permis să-și recupereze investițiile.

Compania, înființată în Republica Moldova în 2003, susținea că a investit zeci de milioane de dolari în dezvoltarea infrastructurii de gaze. Potrivit Rotalin, rețeaua sa depășește 1.200 de kilometri și deservește peste 20 de mii de consumatori din mai mult de 40 de localități din raioanele Hâncești, Ialoveni, Ștefan-Vodă, Căușeni și Strășeni.

Rotalin se prezenta drept unul dintre principalii concurenți privați ai Moldovagaz și afirma că a încercat în repetate rânduri să se extindă pe piața gazelor. Compania acuza autoritățile și regulatorul că i-ar fi împiedicat demersurile și că tarifele de distribuție aprobate nu i-ar fi permis să-și recupereze investițiile. În comunicatul prin care anunța inițierea arbitrajului, Rotalin mai susținea că Republica Moldova încălca atât propriile legi, cât și obligațiile internaționale și europene în raport cu investitorii străini.

Autoritățile de la Chișinău au respins aceste pretenții în cadrul procedurii de arbitraj.

Interesele Republicii Moldova în proces au fost reprezentate de consorțiul format din SLV Legal, Bivol & Asociații și Lexters, cu sprijinul Ministerului Energiei, Ministerului Justiției și al ANRE.

Hotărârea arbitrală este definitivă, însă poate fi contestată prin procedura de desființare, în condițiile restrictive prevăzute de regulile arbitrajului internațional.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor