TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Ce se întâmplă cu majorările salariile promise bugetarilor? M. Sandu: Guvernul va veni cu soluții

post-img
Imagine simbol
Sursa foto: Olga Yastremsk

Președinta Maia Sandu speră că Guvernul va găsi soluții pentru ca majorările salariale promise profesorilor și altor angajați din sectorul public să fie acordate cât mai curând.

Președinta Maia Sandu a fost întrebată de ce autoritățile au anunțat majorări salariale înainte de a identifica banii pentru acestea. Șefa statului a explicat că situația economică s-a schimbat pe parcursul anului, iar autoritățile s-au confruntat cu mai multe incertitudini.

Potrivit președintei, atunci când au fost făcute planurile pentru anul 2026, autoritățile nu puteau anticipa toate evenimentele ce urmau să aibă loc, inclusiv creșterea prețurilor la resursele energetice și evoluțiile internaționale.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice sau că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale. Pe cheltuieli este clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a declarat Maia Sandu, la o emisiune la Radio Moldova.

Șefa statului s-a arătat sigură că Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile. „Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, salariile unor categorii de angajați din sectorul public, inclusiv ale profesorilor, ar putea crește cu 10 până la 30%. 

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat că autoritățile lucrează în prezent la identificarea surselor financiare. Soluțiile ar urma să fie anunțate în următoarele săptămâni.

Noua lege a salarizării nu va fi aprobată până la 1 septembrie. Proiectul urmează să fie prezentat Guvernului după aprobarea politicii fiscale, deoarece autoritățile trebuie să stabilească mai întâi câți bani vor avea la dispoziție în buget.

În paralel, sindicatele din învățământ cer autorităților să își respecte promisiunile și spun că sunt pregătite să recurgă la proteste. 

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter