TV Network
Canalele TVR
Social

Peste 100 de incendii de vegetație într-o săptămână. Flăcările au afectat 160 de hectare

Arderea necontrolată a vegetației poate pune în pericol locuințe, terenuri agricole și chiar viețile oamenilor

Doar într-o săptămână, în Republica Moldova au fost înregistrate peste o sută de incendii de vegetație. Flăcările au mistuit peste 160 de hectare de terenuri, iar în unele cazuri s-au apropiat periculos de locuințe. O altă problemă sunt gropile de gunoi neautorizate, unde pompierii sunt chemaţi să intervină tot mai des în ultima perioadă.

De la începutul anului au fost înregistrate aproape 1.400 de incendii de vegetație, care au afectat peste două mii de hectare de teren. Printre cele mai recente intervenții ale pompierilor a fost în satul Volodeni, raionul Edineț, unde a luat foc iarba uscată din curtea unei case părăsite. Un bărbat de 62 de ani, care a încercat să oprească extinderea incendiului, a suferit arsuri de gradul III la mâini și picioare.

Arderea necontrolată a vegetației poate pune în pericol locuințe, terenuri agricole și chiar viețile oamenilor.



LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă, IGSU: Pe lângă misiunile obişnuite am spune, pentru lichidarea incendiilor, deblocări de uşi, salvarea de persoane, activitatea lor este intensificată şi prin numărul majorat al acestor incendii de vegetaţie. Avem diverse terenuri, cu siguranţă sunt şi terenuri private şi terenuri publice şi hectare de mirişte unde au fost recoltate grânele, unele din ele pot fi intenţionate, altele din imprudenţă. Cu siguranţă în fiecare caz e vorba de cercetare.



În ciuda avertismentelor repetate, unii proprietari și administratori de terenuri continuă să dea foc resturile vegetale după recoltare. Acest lucrut afectează calitatea aerului, degradează solul și distruge habitatul animalelor. Recent, la Florești, un agent economic a fost amendat cu 55 de mii de lei pentru incendierea resturilor vegetale rămase după recoltare. 


Un alt caz a fost documentat la Edineț. Inspectorii urmează să stabilească prejudiciul provocat și sancțiunea. De la începutul anului, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a înregistrat 23 de astfel de cazuri și a aplicat amenzi în valoare totală de peste 180 de mii de lei.


RADU DOMENTI, şef direcţie, IPM: Nu toţi agenţii economici au înţeles că arderea miriştelor provacă daune considerabile, inclusiv animalelor care trăiesc în teritoriul plantelor cerialiere. Inclusiv dacă incendierea se pierde controlul ea poate trece în regiuni ca fondul forestier și acolo deja sunt alte habitate. 



O altă provocare majoră sunt incendiile de la gropile de gunoi. De la începutul anului au fost întocmite 293 de procese-verbale contravenționale pe numele celor care le administrează, iar amenzile aplicate depășesc un milion 770 de mii de lei. 


Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, aproximativ 90 la sută dintre gropile de gunoi din țară sunt neautorizate. Cele mai multe nu sunt îngrădite și nu sunt luate măsuri de protecție împotriva incendiilor. În astfel de situații, focul se poate extinde rapid către terenurile agricole sau fâșiile forestiere din apropiere, provocând pagube importante.

author-img_1

Irina Mihailici

Reporter