Comisia juridică, numiri și imunități a înaintat astăzi Curţii Constituţionale proiectul de modificare a Constituției, înainte de desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Proiectul propune completarea legii fundamentale a statului cu două alineate.
VERONICA ROŞCA preşedinte, Comisia juridică, numiri şi imunităţi: „Se doreşte reconfirmarea identităţii europene a poporului Republicii Moldova şi declararea integrării europene drept obiectiv strategic al Republicii Moldova. Totodată, se propune completarea Constituţiei cu un nou titlu: integrarea în Uniunea Europeană, se propune aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale UE.”
Potrivit legislaţiei, Curtea Constituțională are la dispoziție zece zile să dea un aviz. Ulterior, autorii proiectului ar urma să prezinte iniţiativa Parlamentului. Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de Maia Sandu și se va desfășura odată cu alegerile prezidențiale. Plebiscitul, urmat de modificarea Constituţiei, ar trebui sa consfinţească aspirațiile de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova.