Iar sursele oficiale ale Republicii Moldova spun limpede că în 1918 Sfatul Țării a hotărât unirea cu România. Cu alte cuvinte, nu România a apărut să fure ceva rusesc, ci Rusia s-a supărat că nu a păstrat la nesfârșit ce luase ea însăși de la Moldova Românească.

 

„Baionete” sau vot politic? Cum este contestată Unirea din 1918

 

Mai departe, ni se servește legenda cu anexarea românească. Numai că în martie 1918 Basarabia nu mai era o gubernie docilă a imperiului țarist, ci o republică democratică moldovenească independentă, în timp ce Sfatul Țării era organul ei legislativ și reprezentativ.

 

Deci, n-a votat o baionetă, n-a votat o cazarmă, n-a votat un canal de Telegram, ci instituția politică a Basarabiei de atunci. Propaganda imperială are însă aceeași meteahnă veche: când votează cine trebuie este voința poporului, când votează alții devine brusc „ocupare”. Și ajungem la refrenul preferat, unirea sub baionete. Remarcabil, atât de „sub baionete” încât votul din Sfatul Țării a fost 86 pentru, trei împotrivă și 36 de abțineri.

Iar actul unirii a păstrat autonomia provincială, a prevăzut reforma agrară și a garantat drepturi și libertăți, inclusiv pentru minoritățile naționale și religioase. Mai mult, surse academice de la Chișinău arată că trupele române au venit la solicitarea autorităților locale pentru restabilirea ordinii publice, grav afectate de mișcarea bolșevică.

Așadar, 27 martie 1918 nu a fost o răpire, ci ieșirea Basarabiei dintr-un imperiu care o anexase și decizia ei politică de a se uni cu România. Restul este aceeași piesă sovietică reciclată, decor nou, minciuni vechi și o memorie imperială care încă se crede proprietar pe istorie.

Vinurile moldovenești și mitul Europei care „nu ne vrea”

Avem o dramă continentală. Europa, acest monstru birocratic fără suflet, aparent stă la ușă cu lanțul tras și ne strigă: Nu, mulțumim, nu vrem vin moldovenesc. Da, exact. Francezul refuză vinul moldovenesc. Europeanul nu vrea alcool de calitate din Republica Moldova. Bruxelles-ul tremură la vederea unui vin din soiul Fetească Neagră.

 

Sună credibil, nu? Dar exact asta încearcă să vândă propaganda pro-rusă prin gura deputatului Stoianoglo, cetățean român de fapt, pentru că ni se spune cu aerul acela de revelație geopolitică de mahala că în Europa nimeni nu ne așteaptă, iar adevărata salvare ar fi piața CSI.

Adică, acea relație toxică în care azi îți cumpără marfa, mâine îți pune embargo, poimâine îți explică la televizor că totul ești de vină. Numai că cifrele au prostul obicei să strice teatrul. Realitatea este că Uniunea Europeană este principala destinație pentru vinurile din Republica Moldova. Aproape 60% din exporturi merg acolo. În CSI ajung cam 25%. Cu alte cuvinte, nu Europa ne respinge, Europa ne cumpără produsele, iar Estul ne vinde din nou legenda că fără el murim de sete. Dar propaganda nu funcționează cu date, ea funcționează cu nostalgie.

Embargouri și schimbarea piețelor de desfacere

Vai, pe vremuri vindeam cu vagoanele. Sigur și pe vremuri mai aveam și telefoane cu disc. Nu orice lucru vechi este automat și bun. Adevărul este simplu. După embargourile rusești din 2006 și 2013, producătorii din Republica Moldova au înțeles ceva elementar. Când un client îți închide robinetul, ori de câte ori are chef de șantaj politic, acela nu este un partener comercial. Este risc de securitate cu etichetă.

Și aici vine partea preferată. Da, Belarus cumpără mult vin din Republica Moldova în vrac, adică la volum, la cisternă, la turnați acolo. Dar vinul care aduce evaluarea mare nu este cel plimbat în vrac, ci vinul îmbuteliat, cel cu etichetă, brand, preț mai bun și imagine.

Iar acolo, surpriză, statele CSI nici măcar nu domină clasamentul. În schimb, avem România, Polonia, Cehia, Olanda, Statele Unite, Franța, Marea Britanie, adică piețe reale, competitive, unde nu merge cu povestea: „Luați că suntem frați”. Deci, să recapitulăm pentru toți marii somelier de propagandă de serviciu. Europa nu doar că ne așteaptă, ci ne cumpără deja vinul, îl cumpără fără taxe vamale pe baza acordurilor comerciale. Îl cumpără în cantități mari și cel mai important îl cumpără ca produs cu valoare, nu ca lichid anonim de împins peste frontieră. Când auziți replica „În Europa nu ne așteaptă nimeni”, traduceți-o corect. Vă rog, întoarceți-vă dependenți acolo unde embargoul vine la pachet cu lecții de iubire frățească. Nu, mulțumim.

Vinul moldovenesc nu a rămas la poarta Europei, a intrat deja pe rafturi. Ce a rămas pe din afară este doar propaganda, cu valiza plină de clișee și cu gust puternic de oțet geopolitic.

Foametea și deportările: memoria istorică versus narațiuni oficiale

Foametea din Basarabia și deportările în Siberia nu ar fi existat. Ar fi fost cică inventate acum la Chișinău. Exact. Pentru că nimeni nu falsifică istoria mai credibil decât cei care au făcut din minciună politică de stat. Maria Zaharova spune că Maia Sandu rescrie istoria. Ceea ce tradus din limba propagandei înseamnă, de fapt, vă rugăm frumos, nu mai citiți documentele.

Haideți să simplificăm că poate la Kremlin arhivele se deschid doar cu lacăt ideologic. În Basarabia a existat foametea organizată în perioada 1946–1947. Nu ghinion, nu vreme rea, nu accident administrativ. Oamenilor li s-au luat cerealele cu forța, li s-au impus cote absurde, au fost striviți de colectivizare, iar peste tot a venit și seceta. Rezultatul: sate întregi lăsate fără hrană și sute de mii de oameni morți. Dar sigur, pentru propaganda rusă asta este probabil o dietă istorică.

Iar deportările nici ele nu au existat. Nu, doar că există ani, liste, trenuri și destinații. 1941, 1949, 1951, Siberia, Kazahstanul de Nord, aproximativ 600 de oameni ridicați și duși cu forța. Dar nu, Moscova ne spune că ăsta este suprarealism. Corect. Realist socialist era când îți băteau noaptea la ușă și te urcau în vagon.

Ce face de fapt propaganda rusă? Foarte simplu, spală trecutul sovietic cu detergent geopolitic. Ia crime istorice, le bagă în centrifugă și le scoate nostalgie. Ia victime reale și le declară ficțiune. Iar când nu mai poate nega, schimbă subiectul și acuză Chișinăul că demonizează Uniunea Sovietică.

Normal că doar este greu să lauzi un regim care ți-a luat pâinea, casa și rudele. Așa că nu, istoria nu este rescrisă la Chișinău. Istoria este citită cu documente, cu martori, cu memorie. Iar când Kremlinul spune că adevărul provoacă dezgust, măcar într-un punct are dreptate. Da, adevărul despre Uniunea Sovietică chiar este dezgustător.

Energia și războiul informațional: Cine este responsabil pentru crize?

Propaganda rusă a rezolvat din nou misterul. Federația Rusă bombardează, dar de vină este Republica Moldova. Linia Isaccea - Vulcănești, cea care aduce în mod normal 60–70% din curentul de pe malul drept al Nistrului și trece 40 de km prin Ucraina, a fost scoasă din funcțiune după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice civile ucrainene.

Asta nu este rusofobie, este poziția oficială a Chișinăului. Dar în logica Moscovei, dacă lovești cu drone o linie electrică, problema nu este drona, ci faptul că victima îndrăznește să observe cine a trimis-o.

Transnistria și „modelul” dependenței energetice

Apoi vine basmul cu NATO, România și absorbția Republicii Moldova. Sigur, pentru că nimic nu spune mai limpede plan de integrare decât o dronă rusească înfiptă într-un cablu de înaltă tensiune. Iar lamentația că România nu ar trebui să mai ajute Chișinăul pentru că și-ar fi interzis exporturile este o ciorbă propagandistică făcută din jumătăți de adevăr și resturi de panică.

În realitate, Chișinăul a anunțat că a convenit cu Bucureștiul menținerea livrărilor constante de carburanți, chiar în contextul discuțiilor despre eventuale restricții pe piața românească. Cu alte cuvinte, nu, Republica Moldova nu a fost abandonată, a fost ajutată. Și acum vine gluma lor preferată.

Luați exemplul de la Transnistria, desigur, acel paradis energetic care a trăit ani la rând pe gaz rusesc subvenționat și care imediat ce Gazprom a închis robinetul a rămas cu zeci de mii de gospodării fără gaz și cu mii de apartamente fără căldură. Modelul transnistrian nu este independență energetică, este dependență cu fundă. Iar când Moscova s-a răzgândit, fundița a rămas, energia a dispărut, iar Comisia Europeană a trebuit să intervină după ce Gazprom a oprit livrările.

Iar teza finală că Republica Moldova este vinovată, fiindcă s-a desprins de gazul rusesc este de un cinism aproape artistic.

Republica Moldova a redus dependența de Rusia tocmai pentru că a înțeles lecția simplă. Energia de la Kremlin vine cu factură politică, cu șantaj și la nevoie cu bombardament. Pe scurt, nu Chișinău a provocat criza. Moscova a lovit, propaganda a cosmetizat, iar aceiași oameni care nu văd drona ne explică de ce becul s-a stins singur. Asta nu mai este analiză energetică, sunt basme imperiale cu telecomanda la Moscova.