Social

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru reciclarea deșeurilor din construcții

Molozul și alte resturi de pe șantiere ar putea deveni o resursă valoroasă pentru economie

Molozul și alte resturi de pe șantiere ar putea deveni o resursă valoroasă pentru economie. Ministerul Mediului propune reguli noi pentru colectarea, sortarea și reciclarea acestor deșeuri, astfel încât materialele reutilizabile să fie folosite din nou în construcții, inclusiv la drumuri. Proiectul Regulamentului privind gestionarea deșeurilor provenite din construcții și demolări se află la etapa consultărilor publice.

GABRIELA SULEAC, jurnalist TVR MOLDOVA: Tone de moloz din demolări și construcții ajung, an de an, la marginea localităților sau pe câmpuri. De exemplu, aici, la periferia Chișinăului, oraș aflat în continuă extindere, astfel de gunoaie pot fi întâlnite la tot pasul. E vorba despre resturi de piatră sau beton, lemn, gresie și faianță, dar și saci sau găleți din plastic folosite în timpul lucrărilor și, ulterior, abandonate la întâmplare.


Doar anul trecut, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a primit peste 700 de sesizări de la cetățeni.


VASILE MELNIC, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului: Urmare a acestor sesizări s-au făcut controale atât planificate, cât și inopinate, la număr de 2055, în care s-au încheiat procese verbale ce au survenit o amendă totală de 5 milioane 230 mii 60 de lei.


O parte dintre aceste deșeuri sunt periculoase. Cele mai multe sunt reciclabile și pot fi reintroduse în circuitul economic.


VADIM AXENTI, director, Asociația Obștească Reciclare: Deșeurile din construcții sunt o problemă de mediu foarte mare. Ele evident conțin foarte mulți poluanți, avem și deșeuri periculoase provenite din construcții și demolări, cum ar fi foile de ardezie, cutiile de vopsea.


Din 2018, o platformă din Sângera colectează și transportă legal molozul de pe șantierele din Chișinău. Resturile sunt transformate în materie primă, demonstrând că deșeurile din construcții pot deveni o resursă valoroasă.


ION ZLOTEA, administrator, platformă de reciclare Sângera: Se selectează metalul, după asta merge procesul de concasare. Asta e procesul care transformă deșeurile din beton, calcar, zidărie în materie primă pentru folosirea în construcții. În mare parte se folosește pentru drumuri.


Cererea este în creștere datorita costurilor mai mici cu aproape 50%. Noul Regulament al Ministerului Mediului prevede ca deşeurile să fie sortate încă din șantier. În cazul proiectelor mari, constructorii vor fi obligați să prezinte din timp planuri de gestionare a deșeurilor și rapoarte de audit, înainte de a începe demolarea unei clădiri.


GRIGORE STRATULAT, secretar de stat, Ministerul Mediului: Prin acest regulament vrem să vedem, să dimensionăm de ce fel de instalații avem nevoie, ce fel de depozite sau terenuri, cum să arate depozitele de deșeurile din construcții care sunt caracteristice acestor deșeuri. Plus, luând în considerare că deșeurile de construcție, o mare parte din ele, sunt deșeuri inerte, după o tratare corespunzătoare ele pot fi rabliere, și aici vorbim și în domeniul construcțiilor drumurilor, dar cel mai des astfel de deșeuri inerte se folosesc la recultivarea carierelor deschise.


Fiecare locuitor al Republicii Moldova produce indirect aproape un kilogram de moloz zilnic. Regulamentul, elaborat cu sprijinul PNUD Moldova în cadrul proiectului "Facilitarea unei tranziiții verzi incluzive în R. Moldova", urmează să fie finalizat în acest an și ar putea intra în vigoare la începutul anului 2027.

author-img_1

Gabriela Suleac

Reporter