TV Network
Canalele TVR
Social

Sfârșit fericit pentru „marea de noroi” din Valea Morilor. Au început lucrările la canalul de drenaj

video

Autoritățile au început lucrările în zona din parcul Valea Morilor care se înnămolea la fiecare ploaie. Cei de la Spaţii Verzi promit să rezolve problema care îi deranja de ani de zile pe locuitorii din zonă şi vizitatorii parcului.

Astăzi, pe porţiunea de drum care desparte parcul Valea Morilor de Centrul expoziţional Moldexpo se muncea de zor.


Problema este legată de râuleţul Durleşti, aflat în zonă, care aduce aluviuni pe o porţiune de drum. Problema e veche şi localnicii se bucură ca au inceput lucrarile.


VICTOR ROMAN, director, Şcoala sportivă de caiac-canoe: În ultimii ani a început să inunde mai mult, pentru că au fost ploi mai abundente. Noi activăm aici alături, iar când erau ploile celea mari, bărcile noastre pluteau singure, mergeau fără motor.


Lumea vrea să alerge, dar prin mirosul acesta nici nu ai cum, eu ocolesc. Vii curat, pleci murdar. La cine să te adresezi, nu ştiu. Au început lucrările, dar trebuia mai urgent.


Și aleea care desparte Parcul Valea Morilor de Moldexpo va fi reamenajată printri investiţie de 3 milioane de lei.


ZINAIDA POPA, director, CIE MOLDEXPO: Aleea îşi va păstra configuraţia pe care o vedeţi, dar va fi complet reamenajată. Va beneficia de iluminat, mobilier urban şi o intrare distinctă şi reprezentativă în complexul Moldexpo.


Săptămâna trecută TVR Moldova a semnalat problema drumului înnămolit din parcul Valea Morilor. Autorităţile şi-au pasat responsabilitatea. Primăria dădea vina pe Moldexpo, Moldexpo pe Apă-Canal, iar Apă-Canal a respins toate acuzațiile.

author-img_1

Lilia Țurcanu

Reporter