Economic

În acest an, consumatorii casnici nu vor mai primi compensaţiile la energia termică direct în factură

video

În acest an, consumatorii casnici nu vor mai primi compensaţiile la energia termică direct în factură. Banii vor fi transferaţi direct pe cardul bancar sau vor putea fi ridicaţi în numerar, de la ofiicile poştale. În acest sezon nu vor mai fi nici categorii de vulnerabilitate. Ajutorul va fi calculat individual pentru fiecare familie, în funcţie de necesităţi. Informaţiile au fost prezentate astăzi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Autorităţile spun că au îmbunătăţit sistemul de înregistrare a cererilor privind solicitarea compensaţiilor la căldură. Programul are acces la mai multe baze de date, pentru a înţelege mai bine necesităţile fiecărei gospodării.


CORINA AJDER, secretar de stat, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Deci vom verifica atât veniturile salariale, lunare, dar şi peste 20 de tipuri de venituri anuale, cum ar fi venituri din dividente, venituri din închirierea unor apartamente. Avem acces şi la datele deţinute de Casa Naţională de Asigurări Sociale, aici vorbim în primul rând de pensii.  În ceea ce ţine, de exemplu, de indemnizaţii pentru copii. Aceste tipuri de indemnizaţii le verificăm pentru a le exclude din venit”.


Responsabilii vor analiza veniturile indicate în cererea depusă de consumator şi le vor compara cu informaţiile de la Serviciul Fiscal de Stat. Ajutorul va fi oferit sub formă de bani, indiferent de tipul de energie utilizat. Beneficiarii vor putea primi compensaţiile pe cardul social, cel bancar sau direct de la poştă.


ALEXEI BUZU, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Când ai peste 12 furnizori de energie, cu procese interne de invoicing, este o muncă foarte complicată, este un calendar foarte îngust. Experienţa noastră pe alte programe şi experienţa altor ţări arată că, pe termen mediu, tranziţia la plata monetară este cea mai eficientă, noi putem să controlăm şi este mai simplu de administrat.
Noi avem încredere şi experienţa arată că cetăţenii prioritizează să achite facturile cu diligenţă şi aşa se va întâmpla şi în acest an. Vreau să asigur toţi cetăţenii că, cel puţin, nu vor achita mai mult pentru sursa de energie comparativ cu anii precedenţi”.


Oamenii au păreri împărţite despre noile modalităţi de oferire a compensaţiilor, dar spun că sprijinul, în orice formă, este binevenit.

„E bine şi aşa, şi aşa. Dar cu banii cred că mai simplu o să fie. Anul trecut nu am depus şi nici anul acesta nu vom depune, consider că sunt familii care au necesitate mai mare. O să arăte timpul dacă e mai bine sau mai rău. Fiindcă sunt diverse puncte de vedere. Unii se vor duce şi vor bea toţi banii ăştia şi cu datorii oricum o să rămână.  Foarte bine, ne-a salvat mult anul trecut, mai mult de jumătate din datele de la contorul de gaz au fost compensate de Guvern”.


Pentru a primi compensații la energia termică, oamenii trebuie să depună o cerere pe platforma compensatii.gov.md sau să ceară ajutorul asistentului social. Dacă îşi doresc să primească ajutor pentru luna noiembrie, cetăţenii trebuie să expedieze cererile până pe data de 28 a lunii, iar dacă cererea va fi depusă după data limită, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare. Până acum, peste 50 de mii de oameni au depus cereri.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter