În perioada 27-28 noiembrie 2024, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova a fost vizitat de o misiune de experți din cadrul Ministerului Finanțelor al României. Aceasta s-a concentrat pe tranzacționarea directă a valorilor mobiliare de stat și pe crearea condițiilor optime pentru cetățeni de a investi în aceste instrumente financiare, un domeniu strategic pentru dezvoltarea pieței financiare interne.
La sesiunile de lucru au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Programului pentru Reforme Instituționale și Structurale în Republica Moldova (MISRA), Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe.
Agenda misiunii a inclus subiecte importante, cum ar fi: valorile mobiliare de stat (VMS) emise direct pentru persoane fizice prin platforma eVMS.md, inclusiv mecanismele de răscumpărare anticipată, VMS emise pe piața primară prin licitații, operațiunile de switch și buy-back, strategiile de emitere a titlurilor de stat, structura emisiunilor și utilizarea sistemelor informaționale.
Experții au împărtășit experiența de succes a României cu titlurile de stat destinate populației, în cadrul programului TEZAUR și FIDELIS, detaliind bunele practici, realizările și lecțiile învățate.
Activitatea s-a desfășurat în baza Acordului de cooperare în domeniul finanțelor publice, semnat la București pe 19 mai 2010, reflectând angajamentul celor două ministere de a colabora pentru implementarea Programelor anuale și identificarea de soluții moderne și eficiente.