Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat profund întristată de moartea Papei Francisc. Într-un mesaj emoționant, ea l-a descris drept un om al compasiunii și curajului, a cărui prezență și zâmbet au lăsat o amprentă asupra întregii lumi.
„Sunt profund întristată să aflu despre trecerea în neființă a Sanctității Sale Papa Francisc.
Astăzi, lumea a pierdut un om care, prin compasiunea, iubirea și curajul său, a întruchipat speranța.
Zâmbetul său molipsitor a cucerit inimile a milioane de oameni din întreaga lume. Iar naturalețea cu care reușea să vorbească cu oricine – tineri sau vârstnici – va lăsa o amprentă de neșters asupra multor vieți.
Îmi voi aminti mereu de conversația noastră sinceră și emoționantă de anul trecut, din octombrie, la Vatican.
Fie ca el să se odihnească în pace", a transmis Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Papa Francisc a murit luni de Paște, 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, la reședința sa din Casa Santa Marta din Vatican, anunță Vaticanul.