Prin decizia din 23 decembrie, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondat apelul declarat de avocatul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 19 martie 2025, prin care acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare și obligat să achite peste 1,1 milioane de lei.
Decizia este definitivă și executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la data pronunțării.
La 19 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandr Nesterovschi de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari.
Astfel, instanța de judecată a dispus, pentru concursul de infracțiuni comise, prin cumularea parțială a pedepselor, stabilirea unei pedepse definitive sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu amendă în mărime de 500.000 de lei, cât și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pe o perioadă de 12 ani.
De asemenea, a fost dispusă și confiscarea specială a echivalentului sumei de 35.000 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiune.