Politic

Gazprom acuză Chișinăul de distrugerea „afacerii Moldovagaz” și promite să-și apere drepturile

post-img
Compania rusă Gazprom a emis o reacție după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, pe 4 august, să retragă licența SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale în Republica Moldova, începând cu 1 septembrie 2025
Sursa foto: zdg.md

Compania rusă Gazprom a venit cu o reacție după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, pe 4 august, să retragă licența SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale în Republica Moldova, începând cu 1 septembrie 2025, iar compania de stat Energocom a fost desemnată drept furnizor de serviciu public pentru livrarea gazului către consumatori.

Într-un  comunicat oficial, Gazprom califică această decizie drept „etapa finală a distrugerii afacerii Grupului Moldovagaz” și „expropriere a investițiilor companiei” în Republica Moldova.

 „PAO Gazprom, în calitate de cel mai mare acționar și creditor al SA Moldovagaz, a respectat în totalitate obligațiile sale privind furnizarea sigură și fiabilă a gazului. Totuși, Moldovagaz nu a achitat integral gazul livrat, acumulând o datorie semnificativă, care a depășit 709 milioane de dolari SUA doar pentru malul drept al Nistrului”, se menționează în reacția Gazprom.

Compania rusă susține că principala cauză a datoriilor o reprezintă neplățile sistematice ale întreprinderilor de termoficare din sectorul public al R. Moldova.

Gazprom mai acuză Guvernul de la Chișinău că a refuzat propunerile de soluționare amiabilă a datoriei și că a acționat în mod unilateral, exercitând presiuni asupra companiei și încălcând acorduri anterioare.

 „Guvernul Republicii Moldova a pus în aplicare o serie de măsuri care au dus, în cele din urmă, la reorganizarea forțată a Grupului Moldovagaz, la privarea de facto a SA „Moldovagaz” de dreptul de a dispune liber de propriile active și venituri, la majorarea prețului de achiziție a gazului natural, la o creștere bruscă a tarifelor la gaze și energie electrică pentru consumatori și, ca urmare, la scăderea securității energetice a republicii”, adaugă Gazprom.

Citește și: ANRE a retras licența „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale. Energocom preia atribuțiile

În finalul declarației, compania rusă anunță că va continua apărarea drepturilor și intereselor sale legale prin toate mijloacele disponibile.

Pe 4 august, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat retragerea licenței SA „Moldovagaz” pentru furnizarea gazelor naturale, precum și revocarea obligațiilor de serviciu public impuse companiei. 

Din 1 septembrie 2025, Energocom va prelua furnizarea gazelor pentru aproximativ 800.000 de consumatori casnici și non-casnici.

 „Decizia finalizează un efort de mai mulți ani de a asigura separarea și independența infrastructurii de gaze a Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat ANRE.

Până la 1 septembrie 2025, ANRE urmează să desemneze, la propunerea Ministerului Energiei, și entitatea responsabilă de aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale.

Citește și: Ce se întâmplă de la 1 septembrie 2025? Ce preia Energocom și cu ce rămâne Moldovagaz?

În perioada inițială de activitate, Energocom va aplica prețurile actuale stabilite pentru Moldovagaz, urmând ca ulterior să fie aprobate tarife reglementate conform procedurilor legale.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter