Veniturile întreprinderii "Calea Ferată din Moldova" au crescut de trei ori și s-au plătit o parte dintre salariile restante. Premierul Dorin Recean a declarat că acest lucru se datorează restructurării întreprinderii, fapt care a dus la creșterea veniturilor și la recuperarea perioadei de plată a salariilor. În timpul verii, s-au achitat cinci salarii restante.
DORIN RECEAN, premierul Republicii Moldova: Am recuperat foarte multe lucruri pe care nu le-am făcut în ultimii ani. Am început un efort susţinut de restructurarea companiei. Asta a dus la creşterea veniturilor de trei ori. Asta a dus la recuperarea perioadei de plată a salariilor. Salariile curente sunt plătite la timp. Salariile restante au fost reduse de două ori. De la 7-8 luni la patru luni. Deja avem un grafic foarte concret de stingerea tuturor datoriilor companiei.
Căile Ferate anunţă că, în august, angajaților le-au fost achitate două salarii, iar unele filiale au primit chiar trei salarii într-o singură lună. Suma totală transferată a fost de 129 milioane lei. Continuă achitarea salarialor pentru luna aprilie, iar până la sfirsitul lunii septembrie urmează a fi achitate restanțele salariale și pentru luna mai 2025.
Reprezentanţii CFM susţin că ajustarea statelor de personal de la 5.900 la 3.700 de angajați a permis scăderea fondului de salarizare de la 43 la 35 milioane lei lunar. Angajații CFM gestionează un flux de transport de trei ori mai mare decât in urma cu doi ani. 80% din cereale sunt transportate pe calea ferată, comparativ cu 20% cât era anterior. Guvernul a alocat peste 150 de milioane de lei către CFM pentru reparații, achitarea restanțelor și a oferit 1.000 de tone de motorină din Rezerva de Stat.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU
Imagine: Mihai Scobioală