Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, va ține luni, 9 noiembrie, un discurs în Parlamentul de la Chișinău. Într-un comentariu pentru TVR MOLDOVA, oficialul a declarat că mesajul din plenul legislativului vine într-un moment important pentru parcursul european al Republicii Moldova. Comisara europeană îndeamnă cetăţenii ca, după publicarea raportului anual și a noii foi de parcurs, să continue reformele, într-un ritm mai accelerat, pentru că aderarea la Uniunea Europeană este realizabilă.
Discursul comisarei Europene pentru Extindere este programat luni, începând cu ora 14:00, în plenul Parlamentului de la Chişinău. Pe agenda ședinței se află noua foaie de parcurs pentru aderare și angajamentele pe care Chișinăul trebuie să le îndeplinească pentru a respecta calendarul negocierilor. Marta Cos spune că intervenția în fața deputaților are o semnificație aparte în acest context.
MARTA KOS, comisar european pentru extindere: De această dată, mă voi întâlni, desigur, cu premierul și cu președinta țării. Este o onoare deosebită pentru mine să țin un discurs în Parlamentul dumneavoastră, ceea ce înseamnă foarte mult, mai ales în acest moment, când țara a avansat atât de bine în procesul de aderare. Voi participa și la un important summit internațional dedicat conectivității digitale, unde Europa și Republica Moldova vor putea arăta împreună cât de puternică este țara dumneavoastră în domeniul digital.
Marta Kos s-a arătat încrezătoare în obiectivul Chișinăului de a încheia negocierile la începutul anului 2028.
MARTA KOS, comisar european pentru extindere: Aveți deja rezultate foarte bune. Obțineți rezultate excelente în circumstanțe deloc ușoare. Așa că toți cetățenii Republicii Moldova pot fi mândri de realizările lor. Mesajul meu este să continuați la fel ca până acum, poate chiar într-un ritm puțin mai accelerat, și atunci totul este realizabil. Iar, în cele din urmă, Republica Moldova va deveni membră a Uniunii Europene.
Republica Moldova se numără printre cele patru țări candidate pentru care Comisia Europeană a prezentat, ieri, în premieră, foi de parcurs individuale, alături de Ucraina, Albania și Muntenegru. Documentele stabilesc obiective pentru următoarele etape ale negocierilor, nu şi o dată a aderării. Potrivit noii foi de parcurs, Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 dintre cele 35 de capitole de negociere până la sfârșitul anului 2027. Nouă, în prima jumătate a anului, și alte 16 în semestrul al doilea.