Social

Hipism și divertisment, în apropiere de Chișinău

video

De o cină servită sub cerul verii, de o atmosferă relaxantă şi de un show ecvestru s-au bucurat, aseară, zeci de persoane care au ales să petreacă o seară de weekend la doar opt kilometri de Chişinău, în localitatea Grătieşti. Experienţa a fost condimentată cu arome autentice de grill şi muzică live, într-un decor rustic.

Oaspeţii prezenţi s-au bucurat de o seara memorabilă, în care au apreciat gustul mâncării tradiţionale, atmosfera relaxantă și emoția întâlnirii cu cei dragi.


Este o zonă foarte frumoasă şi am decis să încercăm să vedem cum este. Dacă ne place, mai revenim cu mare drag. Ştiu de acest show şi am adus şi copii pentru a vedea ceva neobişnuit. Nu prea vedem aşa de multe show-uri din acestea cu cai în Chişinău. Chiar am venit cu familia şi sunt foarte încântată că am ales această locaţie. Sincer ador acest sport, ador hipismul şi am o admiraţie aparte către asta. Când am văzut că se organizează asta la noi, nici nu ştiam de locaţie. Este pentru prima dată când sunt aici, dar deja am rămas plăcut surprinsă.


Administratorii localului spun că organizează des astfel de evenimente, în care natura și activitățile recreative se îmbină armonios.


MARIA CAZACU, administrator: La această cină, unii dintre clienţii noştri pe care am pus accentul sunt cei din Diaspora. Pentru că este luna august, toţi revin acasă. Prin acest eveniment am vrut să demonstrăm că avem şi noi ceva deosebit, acasă, şi anume, acest show ecvestru pe care nu prea îl găsim la noi, în Moldova.


Cei peste 50 de vizitatori s-au bucurat şi de un spectacol de echitaţie, cu momente de dresaj şi aruncări cu arcul.


CLEOPATRA PAVLOVSCHI, elevă, Şcoala de Echitaţie: Noi îi aşteptăm cu un show cu cai, la care vom arata diferite discipline, cum ar fi dresajul, care este un dans specific al cailor, sărituri peste obstacole. Pentru asta avem un teren amenajat deja şi cai sportivi care vor face asta. Pe lângă asta vom arăta şi acrobaţiile pe cal, dar şi tir cu arcul.


În acest an, la Grătieşti a fost organizată a doua ediţie a Cupei Naţionale de Hipism, care reuneşte participanţi din diferite regiuni ale Republicii Moldova.


REPORTER: SORINA GOLOVATIUC Imagine: Iurie Rusu

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter