Președinta Maia Sandu a reacționat în urma confirmării de către Curtea Constituțională a rezultatelor referendumului din 20 octombrie privind integrarea europeană.
„Curtea Constituțională a decis: integrarea europeană va fi introdusă în Constituție! Împreună am câștigat această bătălie și obiectivul nostru a fost îndeplinit.
Este meritul vostru, dragi cetățeni - datorită votului vostru, am fost mai puternici decât furtul lor. Duminică mai avem o bătălie de dat, pentru ca aderarea la Uniunea Europeană să devină o realitate cât mai repede.
Dragi cetățeni, lucrurile mari se fac pe pași. Primul pas a fost făcut.
A rămas pasul 2 - duminică să câștigăm alegerile. Iar imediat după aceasta, să ne asigurăm că devenim stat membru al UE până în 2030.
Ieșiți la vot, căci altfel riscăm să pierdem tot ce avem”, a transmis Maia Sandu pe Facebook.