Politic

Partidul Șansă nu poate participa la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie

Partidul Șansă nu poate participa la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie

Partidul Politic "Șansă" nu poate participa la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Electorală Centrală şi vine în contextul hotărârii judecătorești de a limita activitatea partidului, menținută și de instanța de apel.

ZFR

Pentru că activitatea partidului este limitată de instanță pentru un termen de trei luni, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a precizat că, în această perioadă, formaţiunilor politice le este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstrațiilor, pichetărilor și a altor acțiuni publice. Conducerea Partidului "Șansă" susţine că obiecțiile, care au dus la limitarea activității, sunt nefondate, pentru că toate rapoartele financiare au fost prezentate în termenele prevăzute de lege.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter