Actualitate

Atac cu drone asupra Ismailului. Punctul Giurgiulești - Reni a fost închis temporar noaptea trecută

18 drone rusești au atacat orașul Bolgrad, Ucraina

În noaptea de 1 decembrie 2025, la ora 01:20, activitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești–Reni a fost temporar sistată ca urmare a unui atac cu drone al Rusiei asupra orașului Bolgrad, regiunea Odesa, potrivit Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.

Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării al Republicii Moldova a observat drone pe teritoriul Ucrainei, deplasându-se dinspre orașul Reni spre Bolgrad, Ucraina.

Toate sectoarele Poliției de Frontieră din sudul Republicii Moldova au fost imediat alertate. Au fost dispuse măsuri de monitorizare permanentă a spațiului aerian de-a lungul frontierei de stat.

Totodată, Poliția de Frontieră a fost informată de Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei că orașul Bolgrad este atacat cu drone de tip Shahed.

În intervalul 01:15 – 01:30, patrulele mobile ale Sectorului Poliției de Frontieră Cișmichioi și SPF Copceac, precum și patrula staționară din punctul de trecere Vulcănești, au raportat explozii deasupra orașului Bolgrad, precum și funcționarea sistemelor antiaeriene ucrainene.

La ora 02:01, alerta aeriană pe teritoriul Ucrainei a fost ridicată, iar activitatea punctului de trecere a frontierei a fost reluată.

Potrivit presei locale din Ucraina, aproximativ 18 drone rusești au atacat regiunea Odesa. În urma acestui atac, au început întreruperile de curent în Bolgrad.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor