Aproximativ 60 de persoane au fost reținute duminică de poliția din Moscova, în timpul unui miting al Partidului Comunist din Rusia. Manifestația, autorizată de autorități, s-a transformat într-un protest față de presupusele fraude și presiuni electorale în timpul alegerilor parlamentare desfășurate luna trecută, relatează TheMoscowTimes.
Potrivit estimărilor, aproximativ două mii de persoane au participat la acțiunea organizată anual pentru comemorarea victimelor crizei constituționale din 4 octombrie 1993. Atunci, președintele Boris Elțin a ordonat armatei să bombardeze clădirea Sovietului Suprem, în confruntarea cu legislativul controlat de opoziție.
Potrivit martorilor citați de canalul Telegram „Ostorojno, Novosti”, poliția a intervenit după ce în mulțime au început să fie scandate lozinci precum „Jos țarul!”, „Libertate pentru deținuții politici!” și „Pentru alegeri corecte!”. Unele dintre scandări au fost îndreptate împotriva partidului Rusia Unită, formațiunea aflată la putere.
Partidul „Rusia Unită” a obținut luna trecută un număr record de mandate în Duma de Stat, în cadrul primelor alegeri parlamentare desfășurate în Rusia de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Partidul Comunist, principala formațiune de opoziție sistemică tolerată de Kremlin, a obținut mai puține mandate decât la alegerile precedente.
Partidul Comunist a anunțat că 65 de persoane, „în mare parte tineri”, au fost reținute spre sfârșitul mitingului. Formațiunea a precizat că încearcă să obțină eliberarea acestora și să le ofere asistența necesară.
Deputatul comunist Dmitri Novikov a declarat ulterior că o parte dintre cei reținuți au fost eliberați în cursul serii. Potrivit publicației independente Sotavision, mai mulți participanți au rămas însă în custodia poliției peste noapte, urmând să ajungă în fața instanței.
Presa independentă subliniază că mitingul fusese autorizat oficial de autorități. Potrivit publicației ruse Agentstvo, citată de presa independentă, acestea sunt cele mai ample rețineri în timpul unui miting al Partidului Comunist de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 2022.
Luni dimineață, conducerea Partidului Comunist a publicat o declarație în care a contestat modul în care s-au desfășurat alegerile parlamentare și a acuzat presiuni asupra candidaților formațiunii.