Actualitate

România nu recunoaște „referendumurile” separatiștilor pro-ruși. Ministerul de Externe cere cetățenilor români să părăsească Rusia imediat

post-img
Ministerul de Externe

​​România nu recunoaște așa-zisele referendumuri organizate de separatiștii pro-ruși, pe care le consideră ilegale și ilegitime.

„Prin organizarea acestor așa-zise „referendumuri”, Federația Rusă demonstrează încă o dată că acționează cu încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional și contrar responsabilităților pe care un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU le are, în calitate de garant al păcii și securității în lume. Acest comportament nu poate fi tolerat de comunitatea internațională. (...) Astfel de acțiuni instigate, sprijinite și organizate de forțele de ocupație ruse reprezintă o nouă escaladare a războiului ilegal dus de Rusia împotriva Ucrainei, precum și o încercare a Kremlinului de a-și legitima controlul militar abuziv asupra unor teritorii aparținând altui stat suveran”, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe (MAE), scrie Hotnews.ro.

Potrivit oficialilor de la București, Moscova urmărește prin acest comportament, schimbarea prin forță a granițelor Ucrainei, ceea ce constituie un act clar de încălcare flagrantă atât a Cartei ONU, cât și a independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

Românii, sfătuiți să evite sau să plece din Rusia imediat

De asemenea, MAE le cere cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale sau, după caz, să părăsească cât mai rapid Rusia, în contextul ultimelor evoluții legate de mobilizarea parțială anunțată de Vladimir Putin.

„Totodată, MAE recomandă cetățenilor români prezenți pe teritoriul Federației Ruse să manifeste atenție sporită, să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane și să nu se angajeze în desfășurarea unor eventuale acțiuni de protest sau alte manifestații care pot genera violențe stradale”, se mai arată în comunicatul MAE.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter